Ministrul Muncii, la TVR: Recalcularea pensiilor se va face astfel încât pensiile mai mici să crească mai repede decât pensiile mai mari. Aproximativ 4 milioane de pensii ar urma să aibă o creștere consistentă

Un an și jumătate este termenul estimat de ministrul Muncii, Raluca Turcan, pentru evaluarea a 5 milioane de dosare de pensii. "Practic va revoluționa întregul sistem de pensii", spune Turcan. Potrivit ministrului, recalcularea va permite ca pensiile mai mici să crească mai repede decât pensiile mari, iar la finalul întregului proces, 4 milioane de pensii ar urma să aibă "o creștere consistentă". Odată cu aceste schimbări, se dorește ca și pensiile speciale să fie aduse cât mai aproape de contributivitate.

Pensiile speciale ar putea fi eliminate mâine sau săptămâna viitoare. Pensia medie specială este de 9.600 de lei, iar cea medie a unui român obișnuit - de 1.500 de lei

Eliminarea pensiilor speciale pentru senatori şi deputaţi are şanse mici să fie votată mâine în Parlament. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare. Sunt trei proiecte de lege depuse, dar comisia care trebuie să dea raportul asupra acestora va fi constituită abia în plenul reunit de mâine. Luiza Gireadă ne explică.

Bugetul pentru 2021 e prioritatea absolută, dar nu e gata

Noul Parlament s-a întrunit luni în prima sesiune ordinară din acest an. “Principala urgenţă este aprobarea bugetului, dar acesta va mai întârzia cel puţin o săptămână”, a anunţat premierul Florin Cîţu. Pe lista priorităţilor parlamentare se mai află corectarea legilor justiţiei şi respingerea legilor aprobate în fostele legislaturi, considerate dăunătoare României.

Dispute în Parlament, după ce parlamentari USR și PSD au anunțat că demisionează ca să nu beneficieze de pensii speciale

Cu doua săptămâni înainte de alegeri, subiectul pensiilor speciale este readus în atenția publică. Parlamentarii USR și-au depus demisiile cu începere din 18 decembrie ca să nu aibă mandat complet și să nu beneficieze de pensie specială. Și liderii PSD Marcel Ciolacu şi Alfred Simonis au anunțat că vor demisiona, alături de mai mulți colegi, în ultima zi de mandat. PNL, PMP și USR au cerut convocarea de urgență a plenului parlamentului pentru eliminarea acestor pensii prin vot.

Ultima Oră

Cele mai citite