pedofili
Un bărbat de 61 de ani din Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este acuzat de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj.
În România, un pedofil stă cel mult 10 ani după gratii. O pedeapsă medie în raport cu alte țări europene
În Franța, pedeapsa pentru pedofilie ajunge până la cel mult 20 de ani de închisoare, în timp ce Spania are o legislație mai blândă. Totuși, agresorul se află sub lupa polițiștilor și după ce și-a executat pedeapsa, ceea ce la noi nu se întâmplă.
Pericolul, la un click distanță. Cum protejăm copiii de capcanele de pe Internet
De la începutul anului, polițiștii au identificat aproape 150 de cazuri de pornografie infantilă prin sisteme informatice.
Australia vrea să anuleze pașapoartele cetățenilor săi condamnați pentru pedofilie
Cetățenii australieni condamnați pentru pedofilie ar putea avea pașapoartele anulate. Intenția a fost făcută publică, marți, de autoritățile din Australia, care au motivat că vor să îi împiedice să acționeze din nou în străinătate.

