Cei doi bărbați arestați sub acuzația că au violat minore ar putea să fi făcut mult mai multe victime decât cele despre care se știe clar până acum. Atenție, urmează informații și imagini cu impact emoțional!
Dosarele Epstein continuă să aibă efecte internaționale. Procuratura franceză a înființat o echipă specială de anchetă pentru investigarea eventualelor infracțiuni care să implice cetățeni francezi.
15 februarie 2026, 19:00 (actualizat 15 februarie 2026, 19:01)
Anchetatori din peste 30 de țări au dezmembrat o vastă rețea de pedofilie, cu aproape 2 milioane de utilizatori în întreaga lume, a anunțat miercuri agenția de poliție a UE Europol, transmite dpa. 79 de persoane au fost reținute.
2 aprilie 2025, 17:18 (actualizat 3 aprilie 2025, 00:24)
Un călugăr de la mănăstirea Frăsinei din Vâlcea a fost condamnat la 9 ani şi 8 luni de închisoare pentru că a forţat doi copii să întreţină relaţii intime.
Peste 70 de minori au sunat la Telefonul Copilului pentru a cere consiliere psihologică în urma unor situații de grooming în care s-au aflat. Termenul este mai puțin cunoscut în România, dar specialiștii trag un semnal de alarmă asupra fenomenului.
Unul dintre asociaţii fraţilor Tate, Vlad Obu, este audiat de procurorii DIICOT. Vila lui Obu a fost percheziţionată săptămâna trecută, iar procurorii au ridicat mai multe calculatoare şi telefoane mobile din locuinţa lui.
Ar trebui ca legea să încadreze la viol orice act sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani (14 ani)? Răspunsuri, la TVR 1, în „Referendum”, cu Mihai Rădulescu.
Rezultatele unei anchete realizate de cotidianul El Pais privind 251 de presupuşi pedofili din Biserica Catolică spaniolă au fost transmise Vaticanului, care a deschis anchete interne, potrivit unui articol publicat duminică de ziar, relatează AFP.
Biserica romano-catolică din Franța a avut în rândurile sale în jur de 3.000 de pedofili în ultimii 70 de ani. Este concluzia unui raport independent, care va fi publicat săptămâna viitoare. Comisia a fost creată chiar la cererea bisericii, în 2018, după mai multe scandaluri de abuz sexual asupra minorilor.