paza scoala
Apare o nouă structură în cadrul Poliţiei Române: Poliţia Siguranţă Şcolară.
Violenţa, una dintre problemele educaţiei. Sindicatele din învățământ cer schimbări radicale și imediate. Prioritară este adoptarea legii privind protecția cadrelor didactice
În școlile României, elevii și dascălii se simt vulnerabili și expuși pericolelor. Avem o lege care prevede paza și protecția în unitățile școlare, dar este încălcată fie din lipsă de bani, fie din nepăsare. Așa se face că indivizi periculoși intră și amenință profesorii, așa cum s-a întâmplat zilele trecute la Iași, unde directoarea unei școli a fost amenințată de un părinte. Sunt mulţi cei care cer măsuri urgente.
Directoarea unui liceu din Constanța, demisă după ce o elevă a arătat cum banii strânși de părinți erau cheltuiți pentru servicii finanțate de primărie
La două luni de la izbucnirea scandalului privind existența fondului școlii un liceu de prestigiu din Constanța, directoarea unității de învățământ a fost demisă. Decizia a fost luată de conducerea Inspectoratului Școlar Constanța, după ce și Avocatul Poporului s-a autosesizat. În octombrie, o elevă a scos la iveală faptul că părinții contribuiau cu bani, inclusiv pentru asigurarea pazei de zi.