Orbán a mizat pe tema războiului, Magyar pe lupta anticorupție: strategiile celor doi pentru a atrage alegătorii

Pentru prima dată după mulți ani, Viktor Orbán se confruntă cu un adversar care cunoaște din interior mecanismele puterii. Péter Magyar, fost apropiat al partidului Fidesz, a intrat în cursa electorală ca lider al partidului Tisza și este văzut de analiști drept cel mai serios rival cu care Orbán s-a confruntat de la revenirea sa la putere, în 2010.

Partidul premierului Viktor Orban, Fidesz, cere guvernului ungar să se opună începerii negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. ”Ar trebui să rămână un proces obiectiv”

Fidesz şi alte partide creştin-democrate ungare au prezentat miercuri în parlament o rezoluţie ce solicită executivului de la Budapesta să nu susţină începerea negocierilor de aderare a Ucrainei la Uniunea Europene, în perspectiva unui summit crucial ce va avea loc săptămâna viitoare la Bruxelles, transmit Reuters şi MTI.

Ultima Oră

Cele mai citite