Includerea României în programul Visa Waiver este un obiectiv nu doar pentru București, ci și pentru Washington. Este unul dintre aspectele subliniate de secretarul pentru Securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alejandro Mayorkas, inclusiv în cadrul discuțiilor cu ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu, de la începutul acestei luni. Problema ratei ridicate de refuz pentru acordarea vizei, de 3 ori mai mare decât cea prevăzută pentru accederea în program, trebuie rezolvată. Deja autoritățile române au primit o primă listă a condițiilor pe care cetățenii români nu le îndeplinesc.
Statele Unite ale Americii pot conta pe România, a afirmat, luni, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, aflat în vizită oficială la Washington, iar secretarul de stat Antony Blinken a subliniat că SUA şi România sunt "aliaţi robuşti în NATO" şi lucrează îndeaproape pe multe subiecte.
Secretarul american al Apărării, Lloyd J. Austin III, va vizita ţara noastră săptămâna viitoare, informează Ambasada României în Statele Unite ale Americii.
O nouă administrație în America aduce reașezări în relațiile cu statele importante, cu Uniunea Europeană. Ce s-ar putea schimba acum în relația cu țara noastră aflăm de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, din interviul acordat colegei noastre, Ramona Avramescu, trimisul special al TVR la Washington.
Ambasadorul României la Washington DC, George Cristian Maior, a participat ieri la ceremonia de învestire a celui de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. El a avut o serie de contacte cu membri ai viitoarei administrații, iar subiectele de discuție au vizat cooperarea bilaterală prin prisma dezvoltării Parteneriatului Strategic.
SUA s-au angajat să contribuie la construirea reactoarelor 3 și 4 de la centrala de la Cernavodă și la retehnologizarea unității 1. Va fi un consorțiu euroatlantic. La Washington a fost parafat acordul între guvernele român și american și un Memorandum prin care se asigură finanțarea de miliarde de dolari. Pe de altă parte, ambasadorul SUA în România s-a referit și la o autostradă care să lege Constanța de orașul polonez Gdansk. Loara Ștefănescu a discutat cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, despre aceste proiecte de anvergură.
SUA vor să construiască o autostradă și o cale ferată care să lege porturile Constanța și Gdansk, Polonia. Anunțul a fost făcut de ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman, care a vorbit despre beneficiul uriaș pentru economia regiunii.