Senatorul american Chris Murphy: Suntem mândri să avem soldați americani în România

Suntem foarte mândri să avem un contingent considerabil de soldați americani aici în România. Declaraţia îi aparţine senatorului democrat Chris Murphy, membru în Comisia pentru Afaceri Externe, și a fost făcută în cadrul unui interviu acordat jurnaliştilor români. Senatorul american a avut o întâlnire şi cu ministrul Apărării Angel Tîlvăr.

EXCLUSIV Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru: Angajamentul Americii față de România, de neclintit

Angajamentul Americii față de România, mai ales în privința securității, dar și a altor domenii - energie, investiții, valori comune, democrație - este de neclintit, a declarat ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, într-un interviu în exclusivitate pentru TVR la finalul vizitei președintelui Klaus Iohannis în Statele Unite ale Americii. El a precizat că fiecare administrație americană a adăugat ”încă o cărămidă la acest parteneriat strategic”.

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, întâlnire cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Ann Kavalec. Intensificarea eforturilor de includere a României în Programul Visa Waiver, pe agendă

Trecerea în revistă a axelor principale de cooperare bilaterală și a priorităților de agendă pentru perioada următoare au fost temele de discuție vineri, la întâlnirea dintre ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, și ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec.

Ambasada României în SUA: Pentru prima dată, Administrația americană va avea o strategie de lucru cu Aliații privind regiunea Mării Negre

Congresul SUA a adoptat Legea Omnibus privind alocările bugetare aferente anului fiscal 2023. Printre prevederile acesteia se regăsește solicitarea legislativului american ca, în 6 luni de la promulgarea legii, Secretarul de Stat al SUA împreună cu șefii altor agenții federale relevante să prezinte Congresului o strategie de lucru cu aliații NATO din regiunea Mării Negre, pentru aprofundarea relațiilor economice, consolidarea asistenței economice și de securitate pentru statele din regiune, inclusiv prin sprijinirea eforturilor pentru creșterea rezilienței democratice, explică într-un comunicat Ambasada României în Statele Unite ale Americii.

25 de ani de Parteneriat Strategic România - SUA. „Zona Liberă”, un disc de vinil creat special cu ocazia acestui eveniment

Aniversarea celor 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii ajunge, la final, chiar în „Zona Liberă”, ultimul proiect al unei ample serii de evenimente culturale de anvergură, realizate, de-a lungul întregului an, de către Ambasada României la Washington împreună cu Institutul Cultural Român din New York.

25 de ani de parteneriat strategic între România şi SUA, în 150 de fotografii

25 de ani de parteneriat strategic între România şi SUA, suprinşi în 150 de fotografii. Este vorba despre o expoziție itinerantă numită "Noi, poporul". În Piața Universității din București, unde fotografiile sunt expuse în premieră, evenimentul a început cu un concert susținut de Fanfara ministerului Apărării şi de Formația Diviziei Aeropurtată 101 a Forțelor Terestre ale SUA.

Emil Constantinescu: În 1999, când am anulat survolul avioanelor ruseşti cu armament către Serbia, m-am bazat pe parteneriatul cu SUA

Ediţie specială Radar Geopolitic cu Loara Ştefănescu. Invitat: profesorul universitar Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, omul care a contribuit esenţial la alianţa libertăţii şi a valorilor euroatlantice, element cheie al destinului postcomunist al României şi Radu Carp, profesor universitar la UB. Un sfert de secol de Parteneriat Strategic România-SUA, cel mai important moment după Revoluţia Română.

Ultima Oră

Cele mai citite