Comisia Europeană a lansat, miercuri, două investigaţii aprofundate vizând rolul potenţial de denaturare a pieţei al subvenţiilor străine acordate ofertanţilor în cadrul unei proceduri de achiziţii publice din România.
3 aprilie 2024, 14:49 (actualizat 3 aprilie 2024, 14:53)
OMV Petrom a semnat un acord pentru achiziţionarea mai multor proiecte pentru construcţia de parcuri fotovoltaice în judeţul Teleorman, cu o putere instalată de aproximativ 710 MW, conform unui raport remis joi Bursei de valori Bucureşti.
Atunci când tehnologia nu este de ajutor, întoarcerea la simplitate poate fi salvatoare. Pe asta a pariat proprietarul unui parc fotovoltaic din Kosovo, atunci când s-a văzut nevoit să tundă iarba de sub panouri. Așa că a vorbit cu un cioban care şi-a adus oile la păscut. Soluţia s-a dovedit câştigătoare pentru ambele părţi.
Moment rar pe piaţa energiei, datorită soarelui puternic de astăzi. Energia fotovoltaică a devenit, pentru scurt timp, a treia sursă de asigurare a consumului naţional de electricitate, după hidrocentrale şi reactoarele nucleare de la Cernavodă.
Energia electrică s-a scumpit cel mai mult în luna februarie a acestui an comparativ cu februarie 2020, cu un avans al preţului de 17,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate astăzi și consultate de Agerpres.
Consumul de electricitate al ţării a depăşit 9.200 de MW miercuri dimineaţa, pe fondul temperaturilor scăzute din toată ţara. Jumătate din producţie este asigurată din surse regenerabile, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional prezentate pe site-ul Transelectrica şi analizate de Agerpres.
Unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din Europa ar urma să fie construit în județul Arad, în zona graniței cu Ungaria. Investiția de 700 de milioane de euro a fost confirmată oficial în cadrul unei dezbateri publice organizate la cererea investitorului.