Papa critică folosirea înfometării ca armă, într-o alocuţiune cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei

Papa Leon al XIV-lea a criticat transformarea foametei într-o armă şi a lansat un apel la voinţă politică pentru a atinge obiectivul eradicării foametei din Agenda 2030 în cadrul unei alocuţiuni rostite cu ocazia ceremoniei dedicate Zilei Mondiale a Alimentaţiei, desfăşurată joi la sediul din Roma al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, transmite ANSA.

"Pace în lume", spectacol inedit la Vatican. Evenimentul, urmărit de peste 200 de mii de persoane

Vaticanul a devenit o scenă uriașă, pentru prima dată în istoria sa. Cu ocazia spectacolului „Pace în Lume”, pe scena montată în Piaţa Sfântul Petru au urcat numeroşi artişti de renume, în faţa a 200 de mii de spectatori. iar Papa Leon al XIV-lea a primit un tort, chiar de la Chicago, oraşul său natal. Suveranul Pontif împlineşte astăzi 70 de ani.

Papa Leon al XIV-lea a vizitat Observatorul Vaticanului în ziua aniversării aselenizării Apollo 11

În această dimineață, după rugăciunea Angelus, Papa Leon al XIV-lea a efectuat o vizită la Observatorul Vaticanului din Castel Gandolfo, unde a explorat telescoapele și instrumentele astronomice din cupolele istorice ale instituției. Informația a fost confirmată de Sala de Presă a Sfântului Scaun, prin intermediul canalului oficial de Telegram.

Ultima Oră

Cele mai citite