Sezonul de schi a fost deschis doar în anumite stațiuni montane. Pe Valea Prahovei, pârtiile sunt închise și nu este pornită nicio instalație

Este weekend plin de distracție la munte. În stațiunile din Făgăraş sau Parâng, condițiile sunt excelente. Pe Valea Prahovei, oficial, sezonul încă nu a fost deschis. Pârtiile sunt închise și nicio instalație nu este pornită. La Predeal, de exemplu, se va putea schia în condiții perfecte abia de săptămâna viitoare, chiar dacă aici a nins în noaptea de sâmbătă spre duminică. Iarna trecută s-a putut schia prima dată pe o pârtie abia la mijlocul lunii ianuarie.

Stațiunile de la munte, pline de turiști

După un debut de sezon dificil, cu temperaturi mult peste medie, iarna îi răsfață în sfârșit pe iubitorii sporturilor de iarnă. Așadar, mulți români au luat drumul stațiunilor montane și au înfruntat traficul aglomerat pentru a ajunge pe pârtii. Dar așteptarea a meritat pe deplin.

Distracţie pe pârtii în prima zi din an

Noul an a început pentru mulţi pe pârtie. Sunt atât de pasionaţi, încât nu lasă nicio zi să treacă fără să schieze sau să se dea cu placa pe pârtie. Au avut noroc de zăpadă indiferent de staţiunea în care au ales să îşi petreacă aceste zile libere.

Ultima Oră

Cele mai citite