Miercuri 18 iunie 2025 | București 25˚C / Senin

Medicamentele salvatoare de vieți nu ajung la pacienții din România. Compensarea lor, în așteptare

Oameni cu boli care pot deveni fatale şi părinţi disperaţi cer public ajutorul premierului pentru o semnătură care ar schimba vieţi. Ei speră că guvernul va aproba compensarea unor terapii salvatoare. 22 de medicamente pentru afectiuni rare, inclusiv cancere agresive, au toate avizele necesare însă Executivul amână decizia. Unele aşteaptă de anul trecut să intre pe lista compensatelor.

Un diagnostic pus pe internet poate avea urmări grave. Sfaturile din online nu țin locul indicaţiilor unui medic

Sfaturile de pe internet nu țin locul indicaţiilor unui medic, ne atrag din nou atenția cadrele medicale, mai ales în această perioadă, în care numărul infecțiilor respiratorii a ajuns la un nou record. Dacă știm cu ce ne-a trecut o răceală până acum, nu înseamnă că și acum acele medicamente își vor face efectul. Dar cea mai mare problemă este cea a supramedicaţiei, când ajungem să luăm doze prea mari tocmai pentru că nu discutăm cu specialiștii.

A fost lansată o aplicație prin care oamenii pot afla rapid unde se găsesc medicamentele căutate

Zeci de medicamente, chiar şi pentru boli grave, lipsesc din farmacii. Iar pacienţii aleargă de la o unitate la alta, în speranţa că-şi vor găsi tratamentul. Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a creat o aplicaţie prin care oamenii pot afla rapid unde se găsesc medicamentele căutate. Important este ca în platforma virtuală să se înscrie cât mai multe farmacii.

Criză de medici în centrele de permanență. Două unități au fost închise la Râșnov și Feldioara. DSP Brașov caută soluții

Este criză de medici la centrele de permanență, atat de utile, în special în mediul rural unde asigură accesul rapid în afara orelor de program al medicilor de familie, dar și pentru că pot prelua urgențele minore și astfel degrevează spitalele. Potrivit legii acestea pot funcționa doar cu medici de familie, în timp ce reprezentanții Asociației și Uniunii medicilor de familie spun că în centre ar putea lucra și rezidenți.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor are termen până luni în privința încuviințării perchezițiilor în cazul Tătaru

Procurorii DNA cer încuviințarea Camerei Deputaților pentru percheziția informatica și la domiciliu a deputatului liberal Nelu Tătaru. Parlamentul a demarat deja procedurile iar luni este așteptat un vot în plenul de la Cameră. Toți liderii partidelor parlamentare susțin că vor aproba solicitarea Parchetului. Între timp au apărut și câteva capturi de pe o filmare făcută cu o camera ascunsă de investigatori sub acoperire în cabinetul medicului Nelu Tătaru. Chirurgul respinge acuzațiile și spune că nu a condiționat niciodată actul medical.

Ultima Oră

Cele mai citite