Sute de inimi de copii, "reparate" în Centrul de cardiologie şi cardiochirurgie cardiacă de la Spitalul "Marie Curie". Cel mai mic pacient salvat de medici avea doar două zile și o inimă cât o nucă

1.200 de copii se nasc în fiecare an cu probleme cardiace în ţara noastră. Sunt salvaţi doar o parte dintre ei, în România sau în străinătate. Ceilalți... mor. Pe hârtie, avem 6 secţii în care se pot face intervenții pe cord, însă doar două sunt funcționale continuu, pentru că nu sunt medici suficienţi. Alte două se deschid numai când vin doctori străini să opereze. Echipe din Timişoara şi Iaşi învaţă acum de la medici străini să repare inimi de copii.

Liste de așteptare pentru intervenții cardiace. Bani puțini pentru proceduri minim invazive, care pot fi făcute de specialiștii români

Pacienţii cu afecţiuni cardiace care au nevoie de proteză de valvă aortică stau pe liste lungi de aşteptare pentru o interventie minim invazivă, pentru că banii de la stat sunt puțini. Ar trebui operaţi cam 2.000 de bolnavi anual, iar autorităţile au alocat anul acesta fonduri doar pentru 150. Însă lucrurile s-ar putea schimba, promite ministrul Fondurilor Europene.

Șanse pentru copiii cu probleme la inimă. O echipă din SUA va opera la Spitalul "Grigore Alexandrescu"

Șanse în plus pentru copiii cu malformaţii la inimă. Săptămâna viitoare, la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală, va avea loc o selecție pentru intervențiile pe care urmează să le facă o echipă din Statele Unite. În cele două centre de cardiochirurgie superdotate din București, operațiile depind de misiunile umanitare străine, pentru că sunt prea puțini specialiști.

Ultima Oră

Cele mai citite