operă
Experienţă inedită pentru câţiva oameni ai străzii din Marea Britanie. Destinul s-ar putea să le surâdă în sfârşit, deoarece au fost invitaţi să participe la un spectacol de operă, alături de celebra orchestră simfonică a BBC.
Opera din Braşov vinde bilete şi la repetiţiile generale
Apetit crescut al braşovenilor pentru muzica clasică. De 7 luni, de când s-a deschis actuala stagiune, Opera Braşov joacă toate spectacolele cu casa închisă iar biletele dintr-o lună se vând în cel mult două ore. Ca să facă faţă cererii, conducerea Operei a decis să emită bilete şi la repetiţiile generale. Avantajul este că melomanii plătesc mai puţin pentru acelaşi spectacol. Prima repetiţie cu public a fost pentru Traviata de Verdi.

Scala din Milano îşi va deschide stagiunea 2022-2023 cu o operă rusă
Opera Scala din Milano îşi va deschide stagiunea 2022-2023 cu o reprezentaţie a spectacolului "Boris Godunov", o operă a compozitorului rus Modest Petrovici Musorgski, ce va fi interpretată de artişti ruşi, întrucât instituţia milaneză nu are planuri privind un boicot cultural în pofida invadării Ucrainei, informează Reuters.
BRILLIANT | Daniel Jinga: Dacă vrem oameni la operă, trebuie să îi educăm din copilărie
Directorul Operei Naționale, dirijorul Daniel Jinga a fost invitatul Loredanei Negrilă la #BRILLIANT, în a doua zi de Paște.
Soprana Nelly Miricioiu și-a luat adio de la scenă, într-un spectacol la Opera Naţională, în ziua în care a împlinit 70 de ani
A fost comparată cu Maria Callas, datorită vocii speciale, şi a strălucit pe toate marile scenele ale lumii. Marea soprană Nelly Miricioiu a vrut să se retragă din viaţa artistică pe o scenă de acasă, din România. Spectacolul de adio, de la Opera Naţională, a fost susţinut chiar în ziua în care soprana a împlinit 70 de ani.

Odă pentru Pace: Simfonia a 9-a a lui Beethoven se aude la radiourile din Europa, la iniţiativa Radio România
Pe 10 martie, peste 50 posturi de muzică clasică EBU (European Broadcasting Union) din Europa și nu numai vor dedica timp prețios promovării păcii drept testament al spiritului uman. Acestea se vor uni într-o emisie comună a Simfoniei a 9-a de Beethoven.
COOLTURA Lohengrin, de Richard Wagner, un spectacol eveniment la Opera Națională București
Lohengrin de Richard Wagner a făcut săli pline la premierele Operei Naţionale din Bucureşti. Lohengrin e un titlu pe care-l vedem rar în repertoriul teatrelor de operă din România. Cu atât mai special e acest spectacol, pentru realizarea căruia a fost invitat un mare regizor, Silviu Purcărete. Lohengrin, dirijat de Enescu, a fost spectacolul cu care s-a inaugurat Opera din Bucureşti acum 100 de ani.
COOLTURA Lohengrin
Lohengrin, de Richard Wagner, a făcut săli pline la premierele Operei Naţionale Bucureşti. Stagiunea Centenară a mai adăugat o bijuterie în şirul celor propuse deja în 2021. Lohengrin are o distrubuţie generoasă, iar regia este semnată de inconfundabilul Silviu Purcărete.

Muzica clasică a sărbătorilor de iarnă, la Classical Christmas Market, pe esplanada Operei Naționale București
Classical Christmas Market, primul Târg de Crăciun cu muzică de operă în România, s-a deschis la București. Poate fi vizitat pe esplanada Operei Naționale, până în ultima zi a anului. Şi nu este lipsit de surprize. Ioana Pavel a luat deja pulsul târgului.