Primii sportivi români care vor evolua la Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt fotbaliştii, echipa României urmând să joace joi contra Hondurasului (ora 14:00). Meciul este transmis de TVR 1. Sportivii români vor evolua vineri, 23 iulie, la canotaj şi tir cu arcul, zi în care este programată şi ceremonia de deschidere.
Echipa de jurnalişti TVR aflată la Tokyo pentru a relata de la faţa locului şi pentru a comenta transmisiunile directe ale postului public de acolo ne împărtăşeşte din experienţele trăite în Ţara Soarelui Răsare.
În perioada 23 iulie – 8 august, Televiziunea Română transmite în direct şi înregistrat peste 200 de ore de la cea mai aşteptată ediţie a Jocurilor Olimpice de până acum, #Tokyo2020. Chiar dacă nu din tribune, vom fi alături de sportivii români calificaţi la JO de vară, urmărind transmisiunile TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Moldova.