La școală pentru prima dată. Mulți dintre cei mai mici elevi și-au găsit repede prieteni în curtea școlii, alții au mai lăsat câteva lacrimi pe umerii părinților

Au abandonat jucăriile pentru a păși timizi în curtea școlii pentru prima dată. Este povestea bobocilor care, plini de emoție, au ascultat pentru prima dată sunetul clopoțelului. Nu a fost o zi ușoară nici pentru părinții lor, care au retrăit alături de cei mici bucuria începutului de an școlar.

Elevi mulți, învățători puțini. În școli se caută soluții pentru repartizarea la clase cu respectarea distanțării

Cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, mai sunt încă părinţi care nu ştiu cu exactitate în ce clase vor învăța de acum încolo copiii lor. Asta, după ce parlamentarii au decis să plafoneze numărul școlarilor care îi revin fiecărui dascăl. Noua Lege a educației nu schimbă însă clasamentul țărilor din Uniunea Europeană cu cei mai mulți elevi la un învățător. România rămâne, din păcate, la acest capitol, pe primul loc.

Creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri de covid înaintea începerii școlii. Miercuri se decide dacă purtarea măștii va fi obligatorie în jurul școlilor

Capitala se confruntă deja cu o creștere accelerată a numărului de îmbolnăviri de covid. Și asta înainte de deschiderea noului an școlar. Iar scenariile sunt sumbre. Ministrul Educației vorbește de 6 cazuri la mia de locuitori în octombrie, în timp ce prefectul Capitalei propune limitatarea festivităților de la început de an. Alin Stoica e de părere că măsurile de relaxare au fost premature şi au redus numărul persoanelor vaccinate.

Siguranța, prioritate zero la deschiderea anului școlar. Pregătiri intense în unitățile de învățământ din toată țara. Festivitățile de deschidere pot dura cel mult 90 de minute

În școli au început pregătirile finale înaintea deschiderii anului școlar. Dacă în alți ani accentul se punea pe zugrăvit și schimbatul mobilierului, acum în prim plan sunt măsurile de siguranţă anti-COVID, dar și asigurarea sprijinului psihologic pentru copii după un an de cursuri online. Însă chiar și așa, emoțiile rămân neschimbate pentru cei care vor auzi pentru prima dată clopoțelul.

Măşti sanitare de la vârsta de 6 ani şi distanţare de 1,2 metri, reguli pentru începerea noului an şcolar în Spania

Ministrul spaniol al Educaţiei a lansat miercuri un apel "să nu se lase garda jos" în faţa pandemiei în vederea începerii noului anului şcolar, anunţând măsurile în vigoare, precum masca obligatorie pentru elevi de la vârsta de şase ani, distanţa de 1,2 metri între bănci şi capacitatea maximă pentru cursurile cu prezenţă fizică, relatează AFP.

Scenarii pentru noul an școlar. Ratele de incidență ar putea fi modificate, astfel încât unitățile să nu se mai închidă atât de repede. În ce condiții vor trece în sistem online cei care nu sunt vaccinați

Cu mai puțin de o lună până la începerea noului an școlar, ministrul Educației spune că toți ar reveni fizic la ore, chiar dacă se vor adeveri scenariile privind evoluția pandemiei. Sorin Cîmpeanu propune ca la primul caz apărut în clasele cu copii de peste 12 ani, toți cei nevaccinați să plece să învețe în online.

Ministrul Educației: Vineri, la Guvern, se vor discuta toate ipotezele de lucru privind începerea anului școlar

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că vineri, în cadrul unei întâlniri convocate de premier la Palatul Victoria, vor fi discutate măsurile care se vor regăsi în ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii privind începerea anului şcolar, precizând că, printre altele, există propunerea de creştere a pragului ratei de infectare până la care şcolile vor putea să rămână deschise. 

Ultima Oră

Cele mai citite