Mobilizare militară în nordul Europei, în cazul conductelor Nord Stream 1 şi 2. SUA şi mai multe ţări europene au deschis anchete. ONU avertizează asupra unei catastrofe ecologice

Ţările occidentale se mobilizează pentru a furniza securitatea infrastructurii strategice după exploziile care au avariat grav conductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2. Statele Unite şi mai multe ţări europene au deschis anchete şi fac schimburi de informaţii pentru a afla cine se află în spatele incidentelor. ONU avertizează că s-ar putea produce o catastrofă ecologică în urma degajării gazului.

Galeotti: Nu cred că Putin vrea România. O influență, da. Moldova a fost neglijată în mod ruşinos, mult prea mult, de NATO, de UE, de Occident. Toţi şi-au spus 'Să nu-l provocăm prea tare' pe Putin. Acum văd că e gol

"În lumea rusă există şi voci, precum cele ale unor preoţi sau ale unor politicieni, care spun: 'Ţările baltice vor fi nevoite să ni se alăture. Moldova va veni iar acasă'. Ce e asta? E un fel de reacţie la eşec. E chiar interesant. Cu cât prestaţia Rusiei e mai slabă, cu atât mai ambiţioasă şi mai agresivă e retorica sa", a declarat luni seară expertul britanic în politica și securitatea Rusiei Mark Galeotti, invitatul lui Cătălin Ștefănescu în emisiunea "Dincolo de alb și negru". Potrivit lui Galeotti, Putin își dorește Ucraina pentru că nu crede că Ucraina este o ţară "adevărată". "În schimb Estonia, România etc. sunt, pentru el, ţări separate. I-ar plăcea ca Rusia să-şi exercite influenţa asupra lor? Fireşte. Dar i-ar plăcea să-şi exercite influenţa şi asupra Belgiei sau Boliviei, de exemplu, dacă ar putea", a explicat Galeotti.

EXCLUSIV Istoricul Mark Galeotti: România nu a dat înapoi din faţa angajamentelor sale în contextul conflictului din Ucraina. A primit un mare număr de refugiaţi, iar asta e la fel de important cum e să asiguri rachete

România își îndeplinește rolul în regiune, în contextul războiului din Ucraina, chiar dacă nu are resursele Germaniei sau pe ale Marii Britanii, potrivit reputatului expert în securitatea Rusiei, Mark Galeotti, invitat luni seară într-o ediție-eveniment a emisiunii "Dincolo de alb și negru", realizată de Cătălin Ștefănescu. Țara noastră nu a dat înapoi din faţa angajamentelor sale și a primit un mare număr de refugiaţi. "Iar asta e la fel de important cum e să asiguri rachete", spune Galeotti.

EXCLUSIV Mark Galeotti, expert în securitatea Rusiei: Există un al treilea război, cel din creierul lui Putin. A crezut că invadarea Ucrainei va fi apogeul epocii. Epitaful lui va conține cuvântul "președinte"

În Ucraina se desfășoară în acest moment trei războaie, este de părere reputatul istoric și expert în securitatea Rusiei, Mark Galeotti, invitat luni seară într-o ediție-eveniment a emisiunii "Dincolo de alb și negru", realizată de Cătălin Ștefănescu. "Unul e un război specific secolului XX, care are loc în Ucraina, între ruşi şi ucraineni. Există un război de secolul XXI, între Occident şi Rusia, un război care nu se duce cu arme şi tancuri, ci cu armele economiei, politicii, culturii şi dreptului. Dar există şi un al treilea război, cel din creierul lui Putin" a subliniat Galeotti. Înregistrarea integrală a emisiunii este în playerul acestui articol.

Comandantul şef al forţelor armate ucrainene, Valeri Zalujnîi: E greu, dar rezistăm. Luptăm pentru fiecare centimetru pe linia frontului, pentru fiecare aşezare

Ofensiva militară rusă a atins joi un grad de "intensitate maximă" în estul Ucrainei, unde situaţia este extrem de dificilă, în timp ce Kievul a cerut mai multe arme grele Occidentului şi a denunţat în prealabil orice fel de concesii "pacifiste" faţă de Rusia. Un viceministru ucrainean al Apărării a explicat că preşedintele Vladimir Putin "şi-ar putea salva obrazul" dacă "şi-ar lua tălpăşiţa din Ucraina", relatează AFP şi Unian.

Ultima Oră

Cele mai citite