România se pregătește să dea piept în acest week-end cu un episod de iarnă autentică. În jumătatea de Sud-Est a țării va ninge abundent, iar rafalele puternice de vânt vor viscoli zăpada. De altfel, meteorologii au emis avertizări cod galben și cod portocaliu de vremea rea pentru intervalul următor, iar autoritățile se pregătesc pentru ce e mai rău.
Este deja în vigoare un cod galben de vânt puternic, valabil până mâine seară. Rafalele vor atinge și 80 km pe oră în Carpații Orientali și în Munții Apuseni, iar în zonele înalte vor depăși chiar și 100 de km pe oră. Detalii de la Mihai Timu, meteorolog Administraţia Naţională de Meteorologie.
În următoarele ore vântul vă începe să bata cu putere. Meteorologii au emis deja un cod galben de intensificări ale vântului. De la ora 14.00 și până vineri seara la ora 6.00, rafalele vor atinge și 80 km/h în Carpații Orientali și în Munții Apuseni, iar în zonele înalte vitezele vor depăși chiar și 100 de km/h.
Vreme extremă şi în Bulgaria. Două persoane şi-au pierdut viaţa, în urma unor accidente din cauza vântului puternic. Mai multe drumuri sunt închise şi zeci de localităţi au rămas fără energie electrică. În Varna, atorităţile au declarat stare de urgență.
Ninsoarea a adus primele probleme în mai multe județe din țară. S-a depus deja un strat consistent de zăpadă în zonele de munte, iar traficul a fost dat peste cap de șoferii surprinsi fără anvelope de iarnă. Utilajele de deszăpezire au ieșit pe șosele încă de dimineață, însă în unele zone viscolul a făcut imposibilă intervenția.
Peisaj de iarnă autentică e în multe zone înalte de munte. Stratul greu de omăt și vântul puternic au pus la pământ arbori care au blocat unele drumuri. În stațiuni, puțini s-au încumetat să înfrunte rafalele și de 80 km pe oră. Salvamontiștii fac apel la cei care vor să se bucure de tabloul hibernal să poarte echipament adecvat când merg pe trasee montane.
Iarna s-a instalat în mai multe zone din România. A nins ore în şir la munte, iar viscolul a făcut şi mai aprig frigul. Şi în nordul Moldovei, mai multe județe au fost acoperite de zăpadă. Iar ninsoarea nu se opreşte nici în următoarele ore. Până mâine dimineaţă, meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea, cu ninsori şi vânt puternic.