PSD cere o ședință a Coaliției după demisia lui Vasile Dîncu, care ar putea avea loc marți. Social-democrații ar ceda Apărarea, în schimbul Internelor, potrivit unor surse

Întrunit de urgenţă, Biroul Permanent al PSD solicită convocarea unei şedinte a coaliţiei, iar apoi un Consiliu Politic Naţional pentru a desemna în perioada următoare pe cineva la Ministerul Apărării. Cu toate astea PSD ar vrea să negocieze cu PNL cedarea Ministerului Apărării în schimbul portofoliului de la Interne. Ministrul demisionar, Vasile Dîncu, nu a vrut să facă nicio declarație la finalul întâlnirii.

Vasile Dîncu și-a dat demisia din funcția de ministru al Apărării, invocând "perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României". Premierul ar urma să asigure interimatul

Vasile Dîncu a renunțat la funcție după două săptămâni de la declaraţiile controversate privind războiul din Ucraina și cu doar o zi înainte de reuniunea CSAT în care va fi analizată evoluția conflictului militar din apropierea României. Ministrul demisionar a invocat colaborarea dificilă cu șeful statului. Dar a precizat că nimeni nu i-a cerut demisia. Premierul Nicolae Ciucă ar urma să asigure interimatul.

Klaus Iohannis: Ar fi corect ca majorarea pensiilor să țină cont de inflația de peste 15%. Premierul Nicolae Ciucă: Pensionarii din România nu merită să suporte pe umerii dumnealor această povară a inflației

"Nu putem să așteptăm de la pensionari să plătească ei prețul crizelor", a declarat joi după-amiază, la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis. În opinia sa, "ar fi rezonabil" ca o creștere a pensiilor de la 1 ianuarie să țină cont de inflația de peste 15%. Șeful statului a admis că nu știe dacă bugetul permite o creștere până în 15%. Premierul Nicolae Ciucă a răspuns imediat. "Trebuie să analizăm și să facem în așa fel încât pentru pensionari să asigurăm creșterea pensiei cu rata inflației", a subliniat Ciucă.

Premierul Nicolae Ciucă despre ipoteza reglementării parțiale a pieței de energie electrică: Nu putem să nu luăm măsuri. S-a venit cu o propunere de semi-reglementare. O decizie, cât de curând

Ideea unei reglementări parțiale a pieței de energie electrică a fost enunțată miercuri de un secretar de stat din Ministerul Energiei. "Este voinţă politică pentru trecerea la o piaţă reglementată, eu îi spun parţial", a declarat Constantin Ștefan. Aflat în vizită la Craiova, premierul Nicolae Ciucă a confirmat această ipoteza de discuție cu furnizorii și distribuitorii.

Premierul Nicolae Ciucă, despre trecerea în online a școlilor, din cauza frigului: Nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie, căutăm soluții

România se pregătește pentru sezonul rece. Și își face rezerve suplimentare de gaze pentru a face față chiar și unor condiții meteo extreme. Premierul și ministrul Energiei dau asigurări că avem stocuri suficiente pentru a trece peste o iarnă normală. De la Guvern, Nicolae Ciucă și Virgil Popescu au discutat cu autoritățile locale despre pregătirile pentru lunile următoare.

Finanțare pentru centre de colectare a deșeurilor care nu sunt ridicate de firmele de salubritate. Cetățenii vor avea unde duce mobilierul vechi, cauciucurile și gunoaiele rezultate din construcții

22 de primari au semnat cu ministrul Mediului Tanczos Barna primele contracte de finanțare pentru înființarea unor centre de colectare a deșeurilor mai mari din gospodării, pe care nu le ia nimeni. Este vorba de mobilier vechi, cauciucuri, baterii uzate, deșeuri rezultate din demolări.

Gospodăriile vulnerabile vor avea preț plafonat la energie sau vor primi vouchere pentru sărăcie energetică. Alte tichete vor fi date pentru achiziția de electrocasnice mai economice

Românii cu venituri mici, de sub 1.000 de lei pe lună, ar putea primi noi vouchere. De această dată, pentru a plăti o parte din facturile la curent electric și gaze, dar și ca să cumpere electrocasnice noi, mai economice. Finanțarea ar urma să fie asigurată din bani europeni. De altfel, guvernul negociază acum cu oficialii de la Bruxelles decontarea acestor sume.

Ultima Oră

Cele mai citite