Președintele Klaus Iohannis: Astăzi decidem împreună cum arată România de mâine. Liviu Dragnea: În diaspora, ar trebui să-i întrebăm pe ambasadorii care au fost numiți

Președintele Klaus Iohannis a votat în Bucureşti, la Liceul "Jean Monnet". Șeful statului a cerut toate cele trei buletine de vot și i-a îndemnat pe români să meargă la urne. Unii politicieni au fost la fel de matinali ca mulţi dintre alegători şi au ajuns dis-de-dimineaţă la vot. Liderii Alianței USR-PLUS au votat în localităţile de domiciliu - Dan Barna la Sibiu şi Dacian Cioloş la Zalău. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a mers la vot la o secţie din Ilfov, iar Călin Popescu Tăriceanu şi Traian Băsescu au votat în Bucureşti. Liviu Dragnea a votat ultimul dintre liderii de partid. Șeful PSD și-a exercitat dreptul de vot seara, la liceul Jean Monnet.

Incidente minore la sistemul de vot. Sesizări privind votul multiplu. Mama primarului orașului Constanța a vrut să introducă mai multe buletine de vot în urnă

Procesul de vot a început fără probleme, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, într-o primă conferință de presă, la mai puțin de două ore de la deschiderea urnelor. Orice încălcare a legii privind desfășurarea procesului electoral poate fi sesizată la numărul unic de urgență 112 sau efectivelor MAI. Cei care nu au o carte de identitate valabilă își pot face astăzi, pentru că sunt deschise serviciile pentru evidența persoanelor. StirileTVR.ro vă țin la curent pe tot parcursul zilei cu datele privind eventuale incidente raportate către MAI.

Ultima Oră

Cele mai citite