nelu tataru
Noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a spus, vineri, că personalul medical va fi testat cu prioritate pentru a vedea dacă s-a infectat cu coronavirus. De asemenea, el a menționat că există un protocol prin care persoanele care vin în spitale cu infecţie respiratorie şi au teste negative la gripă să fie testate pentru coronavirus.
Premierul Ludovic Orban: Suntem la un număr de decese relativ mic, sub nivelul de mortalitate din alte țări. Capacitatea de diagnosticare a fost limitată, România nu a fost pregătită
"Am vrut să fiu personal prezent la instalarea în funcție a domnului ministru Nelu Tătaru", a declarat premierul Ludovic Orban vineri dimineață, după o ședință de lucru desfășurată la Ministerul Sănătății. El a subliniat că liniile de acțiune rămân aceleași: creșterea capacității de diagnosticare și întărirea Direcțiilor de Sănătate Publică. "Capacitatea de diagnosticare a fost limitată, România nu a fost pregătită, am pornit de la un REAL TIME PCR", a subliniat Ludovic Orban.
Victor Costache şi-a dat demisia din fruntea ministerului Sănătăţii în plină pandemie. Conducerea ministerului a fost preluată de Nelu Tătaru
În plină pandemie, când România a depăşit pragul de o mie de cazuri confirmate cu noul Coronavirus şi în ziua în care s-a împlinit o lună de la depistarea primei persoane infectate în ţara noastră, Victor Costache şi-a dat demisia din fruntea ministerului Sănătăţîi. "Din motive personale şi profesionale" ar fi făcut acest lucru. Dar, potrivit unor surse, demisia ar fi venit după declaraţiile făcute aseară, când a anunţat testarea tuturor bucureştenilor. Conducerea ministerului a fost preluată de secretarul de stat, Nelu Tătaru, care a depus jurământul în această seară.
Președintele Klaus Iohannis: Am luat act de demisia d-nului Costache și am semnat decretul de numire a noului ministru al Sănătății
Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi după-amiază că a semnat decretul pentru numirea secretarului de stat Nelu Tătaru în funcția de ministru al Sănătății, după ce Victor Costache și-a depus demisia. Șeful statului a anunțat totodată prioritățile din videoconferința cu membrii Consiliului European, pe tema măsurilor pentru gestionarea pandemiei de coronavirus.
Un nou bilanț al cazurilor de infectare cu coronavirus în România: 59
Încă șase persoane au fost confirmate, joi seara, cu noul coronavirus, în județul Hunedoara. Numărul cazurilor la nivel național ajunge la 59.
COVID 19. Autoritățile precizează: În zona roșie a infectării cu coronavirus rămân doar China, Coreea de Sud și Italia
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat miercuri dimineață extinderea zonelor roșii în nord-estul Franței și regiunea Madrid, precum și zonele galbene la tot ce înseamnă localitățile din restul Franței, Germania și Spania. Peste câteva ore, însă, autoritățile au precizat că în zona roșie a infectării cu noul coronavirus rămân doar China, Coreea de Sud și Italia. Iar românii care vin în țară din aceste regiuni intră direct în carantină.
Nelu Tătaru spune cum te fereşti de coronavirus de 1 martie: Dăm numai florile, fără să ne pupăm
Nelu Tătaru a anunţat că, de 1 şi 8 martie, ar trebui să nu pupăm doamnele, ci doar să le oferim flori. Secretarul de stat în Ministerul Sănătății a adăugat că pentru a preveni coronavirusul e mai bine să evităm „pupăturile”. În România avem doar un pacient confirmat cu noul coronavirus.