SUA şi Iran se apropie de un acord asupra unui memorandum de o pagină pentru încheierea războiului

Casa Albă crede că se apropie de un acord cu Iranul privind un memorandum de înţelegere de o pagină pentru a pune capăt războiului şi a stabili un cadru pentru negocieri mai detaliate privind programul său nuclear, informează miercuri site-ul de ştiri Axios, citând doi oficiali americani şi două surse puse la curent cu evoluţiile în cauză, relatează Reuters.

Iranul consideră că Trump are de ales între o operaţiune militară "imposibilă" sau o "înţelegere proastă"

 Preşedintele american Donald Trump se confruntă cu o alegere limitată, între o operaţiune militară "imposibilă" sau o "înţelegere proastă" cu Iranul, a declarat duminica aceasta Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice din Iran (IRGC), invocând o "schimbare de ton" din partea Chinei, Rusiei şi Europei faţă de Washington, precum şi un "ultimatum" iranian privind blocada americană a porturilor iraniene, transmit EFE şi AFP.

Purtător de cuvânt al forţelor iraniene: Statele Unite negociază cu ele însele

Statele Unite negociază cu ele însele, a apreciat miercuri un purtător de cuvânt al armatei iraniene, a consemnat presa de stat, la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că Teheranul vrea să încheie un acord pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Ultima Oră

Cele mai citite