nazism
Papa Pius al XII-lea a cunoscut detalii despre exterminarea evreilor încă din 1942, conform scrisorii descoperite în arhivele Vaticanului, ceea ce contrazice poziţia oficială a Sfântului Scaun, conform căreia informaţiile pe care le-a avut în acea perioadă despre Holocaust erau vagi şi neverificate, transmite agenția Reuters.
Departamentul de Stat al SUA reacționează după ce Roger Waters a purtat o ţinută asemănătoare cu cea a unui ofiţer nazist la un concert. Artistul a explicat că mesajul a fost unul împotriva fascismului
Washingtonul s-a alăturat marţi acuzaţiilor de antisemitism formulate la adresa fostului membru al trupei Pink Floyd Roger Waters care a purtat o ţinută care o evoca pe cea a unui ofiţer SS la un concert susţinut în luna mai la Berlin, informează AFP, preluată de Agerpres.
Europa occidentală celebrează Ziua Victoriei împotriva nazismului și capitularea Germaniei, cu o zi înainte de restul continentului. Paradă militară la Paris
Europa occidentală marchează Ziua Victoriei împotriva nazismului și capitularea Germaniei pe 8 mai 1945. La Paris are loc o tradițională paradă militară organizată cu aceasta ocazie în fiecare an pe celebrul Champs Elysee.
8-9 mai, Zile de comemorare şi reconciliere în memoria celor căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial
La 8 şi 9 mai, în fiecare an, sunt marcate Zilele de comemorare şi reconciliere în memoria celor căzuţi în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Schwarzenegger, la CNN: Tata, ca multe alte milioane de oameni, a fost absorbit de un sistem al urii prin minciuni şi înşelăciune. Declarația actorului a venit pe fondul unui nivel crescut de antisemitism şi ură în SUA
Fostul guvernator de California Arnold Schwarzenegger a denunţat miercuri antisemitismul şi ura, făcând referire la istoria familiei sale, în speranţa că aceasta va constitui un exemplu pentru alţii, relatează CNN.
Președintele, premierul și președinții celor două Camere ale Parlamentului au transmis mesaje cu ocazia Zilei victimelor Holocaustului. Iohannis: Lecția sa cutremurătoare trebuie să rămână întotdeauna în memoria noastră colectivă
Președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă și președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu au transmis vineri mesaje cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Polonia: Rămăşiţele a 8.000 de victime ale terorii naziste, descoperite în apropierea unui fost lagăr de concentrare
Aproximativ 17,5 tone de cenuşă umană au fost descoperite şi dezgropate în apropierea unui fost lagăr de concentrare nazist din Polonia, a anunţat miercuri Institutul Polonez al Memoriei Naţionale (IPN), care investighează crime naziste şi comuniste, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Serviciile germane de informații: Două grupări neonaziste ruse „denazifică” Ucraina. BND: Un război absurd
Cel puțin două grupări neonaziste luptă pentru forțele ruse în Ucraina, asta în timp ce propaganda Kremlinului insistă că armata rusă are o misiune de „denazificare” a țării vecine, potrivit publicației Der Spiegel, care citează un raport confidențial al serviciilor de informații.
Maia Sandu: Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuţi, vom onora veteranii şi vom vorbi despre pace
Pe 9 mai, vom cinsti memoria celor căzuţi în război, vom onora veteranii şi vom vorbi despre pace, a declarat duminică preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un mesaj transmis în ajunul zilei de 9 mai, când în Republica Moldova sunt sărbătorite "Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei" şi "Ziua Europei", transmite Agerpres, care citează Deschide.md.

