Timişoara. Creşte numărul victimelor intoxicate în urma deratizării din "blocul morţii". Numărul persoanelor spitalizate a ajuns la 45

Alți doi adulți și trei copii, care locuiau în "blocul morții" din Timişoara, au ajuns la spital după ce au anunțat la 112 că se simt rău. Astfel, numărul celor internați a crescut la 45. Între timp, proprietarul firmei care a făcut deratizarea cu substanțe letale, cumpărate de pe piața neagră, a fost arestat preventiv. Imobilul în care au murit doi copii și o femeie rămâne, deocamdată, sigilat.

Legişti: Analizele preliminare efectuate în cazul celor 3 persoane decedate după deratizare într-un bloc din Timişoara nu sunt concludente. Se vor face teste toxicologice

Medicii legişti le-au transmis procurorilor documentele în urma autopsiei victimelor din "blocul morții". Legiştii subliniază că analizele preliminare nu sunt concludente, iar decesele au survenit ca urmare a unor "cauze neprecizate". Vor fi efectuate însă examene toxicologice, relatează News.ro.

Proprietarul firmei de deratizare din Timișoara a fost arestat. Locatarii celorlalte două blocuri unde a fost folosită fosfura de aluminiu s-au putut întoarce acasă

Proprietarul firmei care a făcut deratizarea în blocul morții din Timișoara a fost arestat preventiv. El a cumpărat de pe piața neagră substanța care a provocat moartea a doi copii și a mamei unuia dintre ei. Substanța este extrem de toxică și nu trebuia să fie folosită în zone locuite. În plus, nu există un antidot care să-i neutralizeze efectele. În celelalte două blocuri unde a fost făcută deratizare cu aceeași substanță, oamenii s-au putut întoarce în apartamente. "Blocul morții" a rămas, deocamdată, sigilat. Vă avertizăm că sunt imagini și informații care vă pot afecta emoțional!

Substanţa folosită la deratizarea blocului din Timişoara este un pesticid interzis în zone locuite. Are gradul 1 de toxicitate şi se distribuie în regim special

Patronul firmei de deratizare a cumpărat, la negru, cu 600 de lei substanța ucigașă din cauza căreia au murit 2 copii și mama unuia dintre ei. Alte zeci de persoane au ajuns la spital, iar medicii le țin sub observație. Specialiștii au reușit să identifice substanța, spun că este extrem de periculoasă și nu ar trebui folosită în zone locuite. În plus, nu există un antidot care să îi neutralizeze efectele. Atenție, urmează imagini și informații care va pot afecta emoțional.

Analizele pacienților din blocul deratizat cu o substanță extrem de toxică arată o îmbunătățire a stării de sănătate. Cei intoxicați aveau simptome net diferite. Cum și-au dat seama medicii care era cauza

Marți dimineață, în 3 unităţi medicale din Timişoara sunt internate 28 de persoane din blocul în care doi copii şi o femeie au murit după efectuarea deratizării, se arată într-o informare a Ministerului Sănătăţii. Managerul Spitalului Județean a prezentat întregul film al deciziilor medicale din acest caz și a precizat că le recomandă pacienților să mai rămână internați încă 6 zile, timp în care substanța inhalată poată încă să acționeze.

Ultima Oră

Cele mai citite