Un băiat de 12 ani a murit după un antrenament de fotbal, în localitatea harghiteană Lunca de Jos. I s-a făcut rău și, deși a venit ambulanța de urgență, copilul nu a mai putut fi salvat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar medicii legiști urmează să stabilească de ce a murit băiatul.