Parchetul General: Tăierea posturilor vacante - efecte devastatoare. Se vor desființa unități teritoriale și structuri DIICOT. La nivelul Parchetelor sunt vacante 903 posturi de procuror, dintr-un total de aproximativ 3.000 de posturi

Parchetul General a trimis vineri ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, o adresă prin care solicită ca intenţia Guvernului de a desfiinţa posturile vacante publice să nu se aplice instituţiilor din sistemul judiciar, deoarece această măsură va avea efecte "devastatoare", prin închiderea unităţilor din teritoriu. Ar fi afectate inclusiv structurile judeţene ale DIICOT.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, în timp ce la Senat se dezbătea eliminarea pensiilor speciale ale magistraților: Nu rezonez cu ideea de protest. Justiția este un serviciu public, justiția trebuie să servească cetățeanul

"În Senat se votează legea pensiilor de serviciu, în timp ce eu sunt aici (la CSM n.r.) - ăsta este, cred eu, un mesaj important pe care îl dau sistemului judiciar că îmi doresc să menținem punțile de comunicare, că îmi doresc un dialog consolidat și că îmi doresc să găsim soluții pentru fiecare problemă", a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Miercuri s-a votat la Senat, cameră decizională, ultimele reglementări privind eliminarea pensiilor speciale ale magistraților.

Magistrații nemulțumiți de reforma pensiilor speciale, protest cu amânarea dosarelor. Semnal de alarmă pe tema crizei de personal

Protest în magistratură. Judecătorii și procurorii au amânat miercuri, rând pe rând, procesele aflate pe rol, penale, civile sau comerciale. Doar cazurile urgente se judecă în continuare. Magistrații sunt nemulțumiți de reforma pensiilor speciale propusă de Executiv, chiar dacă aceste măsuri sunt o condiţie pentru primirea banilor din PNRR. Magistraţii reclamă şi criza de personal - studenții nu mai sunt atraşi să devină judecători sau procurori, iar magistrații aflați la vârsta de pensionare, conform legii actuale, vor pleca din sistem.

Ministrul Justiției, la TVR Info, despre protestul magistraților: "Aș putea să spun că există din pricina acestei lipse de activități în parametri normali o dimensiune consistentă de prejudiciu pentru justițiabili"

La nivel de decizie politică avem angajamente pe care trebuie să le respectăm, a subliniat Alina Gorghiu, miercuri după-amiază, la TVR Info, în contextul protestelor din justiție. Ea a amintit că reforma pensiilor de serviciu "este o obligație la nivel național". "Ne-am asumat-o, vom merge mai departe cu această reformă pe care românii o așteaptă", a declarat ea.

Marcel Ciolacu: Sunt ferm convins - miercuri, legea privind pragul pentru abuzul în serviciu va pleca din Camera Deputaților către promulgare cu pragul de 9.000 de lei propus de către ministrul Justiției

Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și-a declarat vineri după-amiază convingerea că miercuri va fi trimisă la promulgare legea privind abuzul în serviciu cu pragul propus de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, de 9.000 de lei. El a răspuns tirurilor de întrebări ale jurnaliștilor pe această temă, evitând totuși să indice sursa propunerii care a stârnit dezbateri aprinse în spațiul public.

Varianta unui plafon de 250 de mii de lei pentru abuzul în serviciu fusese discutată în mai multe ședințe de coaliție. Pragul de 9.000 de lei, văzut drept rezonabil de politicieni. Cristian Pîrvulescu: Aleșii locali cer protecţie

Coaliția nu renunţă la dezincriminarea infracţiunii de abuz în serviciu. La presiunea opiniei publice, plafonul de 50 de mii de euro votat de senatori va fi înlocuit cu 9.000 de lei, propunere a Ministerului Justiţiei, adică aproximativ 3 salarii medii pe economie. Sunt politologi care acuză coaliţia că, prin modificări legislative repetate, vrea să ofere cât mai multă protecţie clientelei politice.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu: O decizie cu un plafon simbolic de un leu, un euro pentru abuzul în serviciu nu ar fi constituțională. Parlamentul nu poate evita stabilirea unui prag - asta este cert

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat în exclusivitate la TVR că, dacă ar pune un prag simbolic de 1 euro pentru incriminarea abuzului în serviciu, nu ar fi respectată decizia CCR, care prevede clar că suma nu trebuie să fie una derizorie. În plus, ministrul crede că şi Comisia Europeană va fi de acord cu pragul, întrucât oficialii europeni au recomandat mereu respectarea deciziilor Curţii Constituţionale. Predoiu a admis că duminică varianta convenită în coaliţie se ridica la 250.000 de lei.

Ultima Oră

Cele mai citite