Lider de sindicat, asigurări pentru părinți, la TVR INFO: Elevii din anii terminali nu-și ratează nicio șansă. E o situație extraordinară, înțeleasă de toate facultățile din UE și nu numai. Deocamdată nu s-a ieșit din niciun grafic

"Ce să-și dorească profesorii? O salarizare decentă, să fie respectați, pentru că vorbim de un protest care este mai presus decât creșterile salariale", a subliniat, într-o intervenție la TVR INFO, Marius Nistor, președintele FSE Spiru Haret, la câteva ore după ce cadrele didactice au anunțat că greva continuă. Vicepreședintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Eugen Ilea, a subliniat la rândul său că părinții rămân alături de demersul sindicatelor, chiar dacă sunt îngrijorați de soarta copiilor din anii terminali, care au de susținut Bacalaureatul. "Nu se poate întâmpla absolut nimic. Nu-și ratează nicio șansă', i-a răspuns, în direct, Marius Nistor.

Greva din Educație ar putea prelungi anul școlar și amâna examenele

Se încheie a doua săptămână în care profesorii nu au intrat la ore și și-au continuat protestul. Ministrul Educației face un nou apel către dascăli, pentru a relua cursurile. Ligia Deca le-a transmis să aibă încredere că veniturile lor vor creşte, potrivit ordonanţei adoptate ieri de Guvern. Şi le-a cerut sprijinul, astfel încât elevii să poată susține la timp examenele naționale. Ministrul Educației a venit și cu explicații în legătură cu ordonanța privind majorarea salariilor. Sindicaliștii din Educație s-au declarat în continuare nemulțumiți.

Deca: E important să ne întoarcem în sălile de clasă săptămâna viitoare, dacă nu se va întâmpla, va trebui să ne gândim la prelungiri ale cursurilor, reprogramări ale examenelor naţionale

Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus vineri, într-o conferință de presă că e foarte important ca profesorii să se întoarcă la clasă și că, dacă nu se va întâmpla acest lucru, va trebui să ne gândim la prelungiri ale cursurilor și reprogramărri ale examenelor. „Eu cred că niciun cadru didactic nu își dorește ca generația de clasa a VIII-a și de a XII-a să nu își dea examenele naționale”, a  subliniat Deca.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca: Toate salariile din învățământ cresc. Salariul mediu brut crește la 8500 de lei. Garantăm că susținem majorările salariale

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a subliniat vineri că toate salariile din învăţământ vor creşte. ”Garantăm o creştere de 1.000 de lei brut pe lună pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi, respectiv, de 400 de lei brut pe lună pentru personalul nedidactic. Ca mesaj: toate salariile din învăţământ cresc, niciun salariu nu scade", a spus Deca într-o conferinţă de presă la Ministerul Educaţiei.

Dezbaterile la legile educației, reluate în Parlament. Deca: Pentru cazurile cele mai grave se poate merge și pe soluția exmatriculării, însă cu drept de reînmatriculare

Parlamentarii au reluat, luni dimineață, dezbaterile la legile educaţiei. Discuțiile din comisia de specialitate se blocaseră sâmbătă din cauza prevederilor legate de școala din spital și educația mamelor minore. Violenţa fizică sub orice formă din şcoli va fi sancţionată, iar exmatricularea elevilor se poate face doar în situaţii foarte grave, cu drept de reînscriere în anul şcolar următor.

Amendamente la legile educației pentru creșterea siguranței în școli. Instalarea sistemelor audio-video, cu acordul majorității părinților, consiliere decontată pentru elevi și profesori

Şcolile şi liceele vor putea avea camere audio-video, inclusiv pentru monitorizarea orelor de curs. Această măsură este menită să combată şi să prevină, totodată, actele de violenţă şi alte infracţiuni în unităţile de învăţământ. Nu poate fi însă aplicată fără acordul majorităţii părinţilor, după cum au decis deputaţii din Comisia de educaţie. Alături de controversata sancţiune a exmatriculării elevilor violenţi, măsura face parte din Planul naţional de combatere a violenţei şcolare, inclus de minister în textul noilor legi ale educaţiei.

Ministrul Educației: Trebuie să găsim un proces perfect legal prin care obiectele interzise să poată fi confiscate în școli. Nu cadrul didactic ar trebui să facă astfel de controale

Ministerul Educației înțelege preocupările cadrelor didactice pentru siguranța în școli și caută soluții pentru limitarea accesului cu obiecte interzise. Într-un interviu pentru TVR INFO, ministrul Educației, Ligia Deca, vorbește despre variantele analizate în acest moment împreună cu reprezentanții școlilor, dar și cu celelalte instituții cu atribuții în domeniul siguranței. O soluție ar fi montarea camerelor de supraveghere în toate școlile, cu respectarea prevederilor legale, dar și modificarea procedurilor prin care elevii pot fi controlați la intrarea în școli.

Ultima Oră

Cele mai citite