Utilajele constructorilor, sub lupa autorităților. Ministerul Transporturilor propune înscrierea în registrul unic al echipamentelor

Cu investiții în plan de zece miliarde de euro anul acesta, Ministerul Transporturilor vrea să se asigure că firmele de construcții care câștigă licitațiile au utilajele necesare să înceapă lucrările. Vrea să-i oblige pe constructori să înscrie într-un registru electronic echipamentele din dotare, cum fac alte țări europene. Reprezentanții constructorilor avertizează însă că măsura ar putea pune probleme chiar și pentru companiile serioase.

Mai multe oraşe din vestul Canadei, paralizate de ploi torenţiale

Mii de locuitori au fost evacuaţi, numeroase gospodării au rămas fără curent electric, iar alte sute de persoane au rămas blocate în autovehicule în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii şi alunecări de teren, paralizând luni mai multe oraşe din Columbia Britanică, în vestul Canadei, relatează AFP.

Zece ieşiri din Bucureşti, soluţia pentru aglomeraţia din trafic

„Mai avem cel puţin 7 ani de aşteptat până când vom putea scăpa de aglomeraţia care se formează în trafic la intrările şi ieşirile din Capitală”. Cel puţin aşa spun autorităţile care au pus pe hârtie un plan pentru o reţea radială de 10 drumuri ce vor lega mai multe bulevarde de şoseaua de centură şi de viitorul inel de autostradă A zero. Ca să pună în practică proiectul, Primăria Capitalei se va asocia cu Ministerul Transporturilor şi Consiliul Judeţean Ilfov.

Noi prețuri la transportul în comun din Capitală. În august, călătorii vor putea opta pentru bilete de 1,3 lei pentru un singur vehicul, 3 lei pentru 90 de minute cu transportul de suprafață și 5 lei pentru transport de suprafață și subteran

Întregul sistem de transport din Regiunea Bucureşti - Ilfov va fi integrat, începând cu data de 1 august 2021, astfel încât nu vor mai exista diferenţe de tarif între liniile urbane, regionale şi cele expres, iar pasagerii vor putea călători atât la suprafaţă, cât şi cu metroul, cu acelaşi bilet, într-un anumit interval de timp.

Ultima Oră

Cele mai citite