Ministerul Finanţelor
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că unui fost ofițer SRI i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar statul român a fost condamnat să îi plătească despăgubiri de 8.700 de euro.
La doar două săptămâni de când statul a suspendat angajările în sistemul bugetar pentru 6 luni, guvernul anunţă excepţii. Învățământul, prima dintre ele. Precizările ministrului Educației
În şcoli e nevoie de profesori, dar şi de secretare, îngrijitori şi contabili, aşa că se reiau angajările în sistemul de învăţământ. Premierul a anunţat că, dacă e nevoie, poate fi suplimentat şi personalul din consulate şi ambasade. Ministrul Finanţelor atrage însă atenţia că toţi miniştrii trebuie să se încadreze în cheltuielile de personal pe care şi le-au asumat.
Mediul de afaceri cere păstrarea cotei unice. Academia Română: "După ce obții prosperitate, poți să îți permiți și impozitare progresivă"
Oamenii de afaceri se tem că modificarea Codului Fiscal va produce un efect asemănător cu aprobarea Ordonanței 114, care a impus taxe noi pe neașteptate, în mai multe sectoare. Reprezentanți ai patronatelor, ai mediului academic și experți în fiscalitate, reuniți într-o platformă numită "Pact pentru Fiscalitate", cer să fie incluși în discuțiile despre taxare care sunt purtate în această perioadă de partidele din coaliția de guvernare și avertizează asupra greșelilor care s-ar putea face.
Codul Fiscal, greu de modificat. Ciucă și Ciolacu nu se înțeleg pe cota unică. Problemă tranșată de președinte: Aceste lucruri deocamdată rămân cum sunt stabilite
Codul Fiscal riscă să devină mărul discordiei în coaliția de guvernare. Premierul și președintele PNL Nicolae Ciucă vrea o cotă unică aplicată strict, în timp ce liderul PSD discută în continuare despre impozitarea progresivă. Nici în privința taxării companiilor cei doi lideri nu cad de acord. O decizie privind Codul Fiscal aplicat de anul viitor ar urma să fie anunțată în această săptămână.
Președintele Klaus Iohannis: Nu există o decizie în coaliție pentru a schimba sistemul de impozitare, nu cred că se va întâmpla foarte curând. Discuțiile se poartă mai mult la televizor decât în coaliţie
Declarația președintelui Klaus Iohannis a fost făcută luni seară, la Bruxelles, după o serie de afirmații lansate în ultimele zile în spațiul public de liderii coaliției. "Nu există o decizie politică pe creşterea impozitului sau a taxării şi guvernul s-a angajat să nu crească impozitarea, ceea ce aşa va rămâne", a dat asigurări șeful statului.
Cine poate cere amânarea ratelor, după data de 1 iulie
Amânarea ratelor propusă de partidele din coaliţie nu este pentru oricine: doar cetatenii si companiile ale căror cheltuieli au crescut semnificativ în ultima vreme pot cere o astfel de păsuire.
După alimente, energie și combustibil, românii trebuie să se pregătească pentru taxe și impozite mai mari
În două săptămâni vom ști cum arată planurile Ministerului de Finanțe, prin care încearcă să aducă mai mulți bani la buget. Până atunci, firmele private pot majora cu 200 de lei salariile minime ale angajaților fără să fie taxate, iar transportatorii rutieri vor primi un ajutor pentru carburanți.
Ministerul Finanţelor spune că are suficienţi bani pentru plata tuturor salariilor din sistemul bugetar
Ministerul Finanţelor dă asigurări că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis, sâmbătă, AGERPRES.
Ajutorul pentru motorină promis transportatorilor, dar neacordat, a fost deja anulat de scumpiri
Ajutorul pentru motorină, promis transportatorilor și distribuitorilor, dar încă neacordat, a fost deja anulat pe jumătate de scumpirile din ultimele săptămâni. 50 de bani pe litrul de carburant vor primi firmele pentru ca scumpirea să nu fie transferată în tarifele de transport și apoi în preţurile de la raft.

