ministerul energiei

Ministerul Energiei anchetează unele informaţii primite din interiorul companiilor miniere, potrivit cărora ar fi existat angajări fictive şi foloase necuvenite în cadrul acestor societăţi, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Virgil Popescu, citat de Agerpres.

Romgaz a depus o ofertă angajantă de preluare a participației Exxon în proiectul gazelor de mare adâncime din Marea Neagră
Consiliul de Administraţie al Romgaz a avizat oferta angajantă de preluare a participaţiei Exxon în proiectul gazelor de mare adâncime din Marea Neagră, informează Romgaz într-un comunicat remis Bursei de la Bucureşti.

Președinția română a Consiliului Uniunii Europene a obținut susținerea finală a statelor membre pentru Directiva gazelor naturale
Președinția României la Consiliul Uniunii Europene a făcut un nou pas important pentru adoptarea Directivei Gazelor. Comitetul Reprezentanților Permanenți ai guvernelor statelor membre a aprobat acordul provizoriu obținut de președinția română a Consiliului Uniunii Europene cu Parlamentul European. Următorul pas pentru adoptarea Directivei Gazelor naturale este votul în Parlamentul European, informează Ministerul Energiei.
Criza de la Complexul Energetic Oltenia s-a încheiat. Unii dintre mineri au renunțat la grevă
Criza de la Complexul Energetic Oltenia s-a încheiat, iar muncitorii au început să revină la lucru. De la sfârșitul săptămânii trecute, aceștia au refuzat să intre în subteran și au făcut chiar și greva foamei. Oamenii au cerut salarii mai mari și condiții mai bune de lucru. Conducerea le-a oferit o creștere de 24% și tichete de vacanță. Sistarea activității ar fi putut pune în pericol sistemul energetic national în plină iarnă.
Scumpirea energiei electrice a fost o greșeală, recunoaște ministrul Energiei, Toma Petcu
Scumpirea energiei electrice în octombrie a fost o greşeală, recunoaşte ministrul Energiei. Însă putem sta liniştiţi: preţurile nu vor mai creşte în perioada următoare, chiar dacă vom avea o iarnă cu temperaturi de până la minus 30 de grade Celsius. Oficialii au o strategie foarte bine pusă la punct: Doamne ajută!
Se caută soluții pentru Uzina Constructoare de Mașini Reșița. Toma Petcu, în vizită la UCMR
Noi promisiuni pentru salvarea de la dispariție a celei mai vechi unități industriale din țară, Uzina Constructoare de Mașini Reșița, aflată din 2011 în insolvență. Ministrul Energiei, Toma Petcu, s-a deplasat, joi, la Reșița pentru găsirea unor soluții.
Petrotrans, faliment între două ministere. Rețeaua strategică de conducte pentru combustibili e abandonată pe teren privat
Petrotrans, unul dintre cele mai costisitoare falimente din România, aduce două ministere în instanţă. Rezervoarele, conductele şi utilajele companiei sunt pasate între ministerele Energiei şi Economiei. Petrotrans a avut un patromoniu de peste 100 de milione de euro. Terenurile aparţin acum unor persoane private şi s-au vândut repede.
Petrotrans, rețeaua strategică de transport combustibili, falimentară și pasată între două ministere
Petrotrans, unul dintre cele mai costisitoare falimente din România, aduce două ministere în instanţă. Rezervoarele, conductele şi utilajele companiei sunt pasate între ministerele Energiei şi Economiei. Petrotrans a avut un patromoniu de peste 100 de milione de euro. S-au vândut repede terenurile care aparţin acum unor persoane private.

Resursele de energie ale României. O discuție cu fostul ministru Răzvan Nicolescu, la "Ultima Ediție"
România este pe locul trei în UE în funcţie de independenţa energetică. Resursele de gaze terestre sunt estimate la 700 mld metri cubi, dar rezervele dovedite sunt de cinci ori mai mici.