Ministerul Afacerilor Externe: Modificarea Tratatelor UE, un exercițiu laborios. Progrese importante pot fi realizate și în cadrul actual

Modificarea Tratatelor Uniunii Europene este un exerciţiu "deosebit de complex, laborios şi de lungă durată", a transmis astăzi Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul unei dezbateri mai ample, despre necesitatea unor reforme la nivelul Uniunii Europene, enunțată răspicat de președintele Franței, Emmanuel Macron, de la tribuna Parlamentului European. România s-a asociat împreună cu alte 12 state membre UE unui demers care prezintă elemente de poziţionare de principiu privind rezultatele Conferinţei privind Viitorul Europei (CoFE) şi perspectivele de evoluţie şi acţiune la nivelul UE în urma încheierii acesteia.

Reacția Moscovei după ce 10 diplomați ai Ambasadei Rusiei au fost declarați personae non gratae: Acțiunile dușmănoase ale părții române duc la distrugerea mecanismelor dialogului interstatal civilizat

Într-un comunicat al Ministerului rus de Externe dat publicității miercuri seară este condamnată expulzarea celor 10 diplomați ruși din România, a transmis, pentru Telejurnal, corespondentul TVR la Moscova, Liviu Iurea. În text se spune că "acțiunile dușmănoase ale părții române duc la distrugerea mecanismelor de bază ale unui dialog interstatal civilizat".

Peste 150 diplomaţi ruşi expulzați în ultimele două zile din 9 state. UE trimite înapoi la Moscova 19 membri ai Misiunii Permanente a Rusiei la Bruxelles

Atrocităţile comise de armata rusă în Ucraina au determinat o reacţie în lanţ a ţărilor occidentale, care au anunţat expulzări pe bandă rulantă ale diplomaţilor ruşi. Zeci de membri ai personalului diplomatic acreditat în statele membre NATO şi UE au fost trimişi acasă cu suspiciunea că au desfăşurat acţiuni de spionaj. Uniunea Europeană a anunţat marţi seară că a declarat indezirabili 19 diplomaţi ruşi pentru "angrenarea în activităţi contrare statutului lor diplomatic" şi le-a cerut să părăsească ţara-gazdă, Belgia.

MAE: Zece reprezentanți ai Ambasadei Federației Ruse în România, declarați personae non gratae

Ministerul Afacerilor Externe informează că autoritățile române au decis declararea ca personae non gratae pe teritoriul României a 10 persoane care activează în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile acestora contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, se arată într-un comunicat de presă.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la CNN: Împărtășesc îngrijorarea legată de starea de tensiune din Europa, dar de aceea NATO ia măsuri pentru a consolida securitatea tuturor aliaților

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat într-un interviu acordat lui Becky Anderson, reputat jurnalist CNN, că împărtășește îngrijorările referitoare la intrarea Europei într-o stare de permanentă tensiune, menționate de ministrul de Externe francez, dar și de secretarul general al NATO. Tocmai de aceea Alianța Nord-Atlantică ia măsuri să își consolideze postura, a arătat Aurescu.

MAE: Nivelul de alertă pentru Ucraina, ridicat la penultimul grad. Se recomandă evitarea oricărei deplasări în această țară. MAE a luat decizia retragerii personalului diplomatic şi consular neesenţial

Ministerul Afacerilor Externe informează că nivelul de alertă pentru Ucraina a fost ridicat, în contextul ultimelor evoluţii de securitate. Ministerul le "recomandă puternic" cetăţenilor români evitarea oricărei deplasări în această ţară. MAE a luat decizia retragerii personalului diplomatic şi consular neesenţial de la misiunea diplomatică şi de la o parte a oficiilor consulare din Ucraina.

Bunicii copilului internat în Danemarca, declarați apți să-l crească. Mama a fost vizitată în arest de fratele ei

Bunicii materni ai bebelușului din Danemarca, ai cărui părinţi sunt arestați pentru suspiciunea că și-ar fi agresat copilul, se pot ocupa de creșterea și educarea lui. Este concluzia angajaților de la Protecția Copilului Vaslui, care au făcut o anchetă socială. Între timp, tânără mamă a fost vizitată de fratele ei pentru prima oară în arest. Cazul a stârnit interes și în Parlament. Senatorul Titus Corlățean cere guvernului să se implice pentru repatrierea mai multor copii români care au ajuns în grija altor state.

Ultima Oră

Cele mai citite