Militarii români, 19 ani în Afganistan. Transmisiuni în direct și reportaje speciale la TVR

Mai bine de 19 ani, România a participat cu trupe la misiunile militare internaționale din Afganistan. Țara noastră a trimis peste 30 de mii de militari în una dintre cele mai mari zone de conflict ale lumii. Pentru toți a fost un test de curaj, de anduranţă, dar și dovada că România își respectă angajamentele. Trimișii speciali ai TVR v-au prezentat de-a lungul anilor reportaje în exclusivitate din teatrele de operațiuni din Afganistan.

Primii militari români s-au întors din Afganistan

Primul contingent, alcătuit din aproximativ 70 de militari români care au fost în misiune în Afganistan, a sosit, sâmbătă, la Baza 90 Transport Aerian cu o aeronavă C 17 Globemaster III a partenerului american, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Misiunea din Afganistan, în vremea pandemiei de coronavirus

Militarii români din străinătate luptă și ei cu pandemia. Pentru că și Afganistanul are mii de cazuri de COVID-19, în bazele militare ale NATO s-au luat măsuri de distanțare socială. Românii poartă mască și mănuși, iar la cantină s-au reașezat mesele. Măsurile au fost impuse comandamentului Alianței din Afganistan.

Ultima Oră

Cele mai citite