Echipa României a ajuns în Canada, pentru Jocurile Invictus. TVR va difuza, în exclusivitate, imagini de la competiţie

Echipa România, care participă în premieră la jocurile paralimpice Invictus, a ajuns în Canada cu un avion militar. Ceremonia de deschidere va avea loc mâine, iar competiţia se va desfăşura până sâmbăta viitoare. Militarii noştri se bucură şi de sprijinul Prinţului Charles, care a donat suma necesară achiziţionării unei proteze pentru sprint şi a două biciclete speciale. Televiziunea Română transmite in exclusivitate competiţia.

Militarul Mădălin Stoica, mort în Afganistan, înaintat în grad și decorat cu Ordinul Naţional ''Steaua României'' în grad de Cavaler

Durere şi recunoştinţă după moartea caporalului Mădălin Stoica, ucis vineri în Afganistan, într-un atac sinucigaş cu maşină capcană. Trupul neînsufleţit va fi adus luni în ţară, iar la mijlocul săptămânii va fi înmormântat. În atac au mai fost răniţi doi militari români. Ei se aflau în misiune într-un transportor blindat. Militarul care şi-a pierdut viaţa în misiune era sanitar şi acasă îl aşteptau soţia şi o fetiţă.

Parchetul General a deschis dosar penal în legătură cu incidentul produs în Afganistan, în urma căruia un militar român a murit

Prima misiune în Afgansitan a fost şi ultima pentru un militar roman. Caporalul Mădălin Stoica a murit într-un atac sinucigaş cu maşină capcană, în care au mai fost răniţi doi militari români. După ce vestea a ajuns în Buzău, locul său natal, au ieşit la iveală amănunte emoţionante. Militarul a avut o presimţire înainte de a pleca în teatrul de război şi a încercat să obţină asigurarea că nu va ieşi din bază. Nu a reuşit. Acum, moartea sa este anchetată de Parchetul Militar.

România, pentru prima dată la Jocurile Invictus. Ciprian Iriciuc, militar rănit în misiune: "Vorbim despre autodepășire și determinare"

România va fi prezentă anul acesta, pentru prima dată, la cea mai mare competiţie internaţională dedicată exclusiv militarilor răniţi. La Jocurile Paralimpice Invictus de la Torono, din septembrie, vor participa 550 de militari răniți în misiuni, din 17 țări. TVR este alături de eroii României! Îi poți susține și tu printr-o donație în conturile dedicate proiectului "Invictus Games Toronto 2017".

Ultima Oră

Cele mai citite