Meduzele demonstrează abilități cognitive chiar dacă nu au creier central

Deși lipsite de un creier central, meduzele pot învăța din experiențele trecute la fel ca oamenii, șoarecii și muștele, potrivit unui raport științific publicat pe 22 septembrie în jurnalul Current Biology. Prin intermediul unor experimente realizate cu meduze din Caraibe (Tripedalia cystophora), cercetătorii au reușit să demonstreze că aceste creaturi marine pot identifica și evita obstacolele în calea lor. Aceste descoperiri revoluționează noțiunea preexistentă că învățarea avansată necesită un creier centralizat, oferind noi perspective asupra rădăcinilor evoluționare ale învățării și memoriei.

Spectacolul meduzelor Aurelia aurita din adâncurile Mării Negre, în jurul unui scafandru, în largul Constanței

Imagini impresionante au fost surprinse în adâncurile Mării Negre. Un scafandru a filmat mii de meduze care făceau un adevărat spectacol. Specialiștii spun că numărul acestora a crescut, apa este rece și ele caută hrană. In schimb, pescarii sunt nemulțumiți de apariția acestor viețuitoare marine, pentru că se prind în plase și ocupă locul peștilor pe care ar fi trebuit să îi captureze.

Invazie de meduze pe litoral. Cercetătorul științific George Harotă: Perioada caldă a favorizat dezvoltarea lor

După invazia turiștilor, finalul de sezon aduce pe litoral invazia meduzelor! Mii de astfel de viețuitoare marine de mari dimensiuni au ajuns pe plajele de la Marea Neagră, spre dezamăgirea pescarilor, care le prind în plase. Specialiștii îi sfătuiesc pe turiști să nu atingă meduzele, pentru că au o substanță toxică care provoacă arsuri și umflături la nivelul pielii. Mai multe despre această situație aflăm de la George Harcotă, cercetător științific la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa.

Crimeea: Invazie de meduze pe litoral

O invazie de meduze a alungat turiștii de pe litoralul peninsulei Crimeea. Apele Mării Azov au devenit de-a dreptul respingătoare.

Invazie de meduze pe litoral. Pescuitul este serios afectat

Plajele de pe litoralul românesc sunt pline de meduze. Temperaturile au scăzut și curenții le-au purtat către uscat. Sunt foarte multe și în largul mării. Specialiștii spun că nu sunt periculoase, iar pescărușii se hrănesc cu ele. Numărul lor mare afectează însă pescuitul. Se prind în plase, ocupă locul peștelui, iar producția a scăzut din această cauză și cu 70 la sută.

Invazie de meduze albastre pe litoral

Invazie de meduze albastre pe litoral. Vremea extrem de caldă pentru această perioadă a readus viețuitoarele marine pe țărmul Mării Negre. La Mamaia, plaja a fost acoperită de un covor de meduze. Cercetătorii spun că nu e nimic anormal, dar ne sfătuiesc să nu le atingem.

Ultima Oră

Cele mai citite