România își pregătește medicii militari pentru medicină de război. Adaptare la standardele NATO

Asistenţa medicală militară, pe timp de pace sau război, va fi adaptată la standardele NATO. Mai exact, o ordonanţă de urgenţă aflată în dezbatere publică reglmentează felul în care intervin echipele medicale ale Ministerului Apărării în timpul unui exerciţiu, în caz de agresiune armată, atât pe teritoriul României, cât şi în afara ţării.

Medicina de război va fi reglementată de urgență

Medicina de război a devenit o urgenţă pentru România, în condiţiile conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina, care are loc în apropierea graniţelor noastre. Astfel, Guvernul vrea să reglementeze modalităţile de asigurare a asistenţei medicale în cazul unor operaţiuni militare, inclusiv pregătirea medicilor, asistenţilor şi infirmierilor de care este nevoie în astfel de situaţii. Ne explică Ilinca Nazarie.

Ostaşi în uniforme albe. 21 august, Ziua Medicinei Militare

În timp de pace, în situaţii de criză sau de război, corpul medico-militar a servit cu profesionalism şi spirit de sacrificiu armata română. În 21 august, medicina militară marcheză 161 de ani de la înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei, iar anul acesta Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ aniversează 192 de ani de tradiţie.

O tânără a câștigat la CEDO după ce a fost respinsă la Medicină militară din cauza înălțimii și a greutății. A primit despăgubiri de 7.500 de euro

O tânără din Argeş a învins statul român la CEDO după ce nu a fost lăsată să studieze medicină militară, din cauza înălţimii şi greutăţii. CEDO a decis că tânăra a fost discriminată pe motiv de caracteristici fizice şi că i-a fost încălcat dreptul la educaţie. Între timp, institutul medico-militar din Bucureşți a scos cerinţele de înălţime şi greutate din lista criteriilor pentru admitere.

Medicii militari, în misiuni pentru viaţă. Lt. col. Cătălin Boca, Spitalul Militar Constanţa: Cred că pandemia de Covid a fost cea mai dificilă

Au depus jurământul lui Hipocrate, dar poartă şi uniforma armatei României. Medicii militari şi sanitarii sunt sărbătoriţi la 160 de ani de când a fost înfiinţat Corpul ofiţerilor sanitari ai Armatei. Printre ei este şi Cătălin Boca, şef al compartimentului de primiri urgențe de la Spitalul Militar din Constanţa.

Caravana medicală 'Uniţi sub Tricolor'. Medicii de la Spitalul Militar din Timișoara i-au consultat pe localnicii din comuna arădeană Bârzava

Uitaţi de lume şi greu încercaţi de inundaţii, sătenii dintr-o comună arădeană au primit vizita medicilor militari de la Timişoara. Caravana medicală 'Uniţi sub Tricolor' a ajuns la Bârzava cu medici din toate specialităţile, astfel ca oamenii să beneficieze de consultaţii cât mai complete. Mulţi dintre ei nu mai ajunseseră la medic de ani de zile.

Cel mai performant centru integrat de medicină nucleară din Europa, inaugurat la Spitalul Militar. Ministerul vrea deblocarea posturilor

De miercuri, la Spitalul Militar Central "Dr. Carol Davila" funcționează Centrul integrat de medicină nucleară pentru depistarea afecţiunilor oncologice, cardiovasculare şi neurologice. Este cel mai performant din Europa! Continuă astfel tradiţia unui laborator de specialitate care a fost înființat în 1977. Are acum dotări de ultimă generaţie, care permit investigaţii foarte amănunţite, dar şi terapii specializate.Ministrul Apărării, Mihai Fifor a anunțat la inaugurarea centrului că se pregătește deblocarea de posturi pentru Armata Română, urmând ca 250 de medici să fie angajați la Spitalul Militar Central, pe diverse specialități.

Ostaşi în uniforme albe. 21 august, Ziua Medicinei Militare

În timp de pace, în situaţii de criză sau de război, corpul medico-militar a servit cu profesionalism şi spirit de sacrificiu armata română. În 21 august, medicina militară marcheză 155 de ani de la înfiinţarea Corpului ofiţerilor sanitari ai Armatei, iar anul acesta Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila“ aniversează 186 de ani de tradiţie.

Ultima Oră

Cele mai citite