Președintele Klaus Iohannis are o nouă ședință cu premierul, guvernatorul BNR și cu ministrul Finanțelor

Preşedintele Klaus Iohannis are vineri, la ora 13.00, la Palatul Cotroceni, o nouă şedinţă privind evaluarea situaţiei economice, în contextul crizei generate de epidemia de COVID-19, cu premierul Ludovic Orban, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi cu ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a informat Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis: Ceea ce ne dorim este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate. (...) Am găsit soluții pentru toate

La Palatul Cotroceni a fost convocată vineri o ședință de evaluare a măsurilor economice necesare în contextul crizei provocate de epidemia cu coronavirus. Președintele Klaus Iohannis i-a invitat la discuții pe premierul Ludovic Orban, pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu și pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. "Economia României nu a fost oprită. Au fost anumite sectoare care au fost oprite (...) Ceea ce ne dorim cu toții este să avem o finanțare bună pentru deficit, ca să nu fie nevoie de măsuri suplimentare de austeritate", a declarat șeful statului. Klaus Iohannis a dat asigurări că au fost găsite soluții pentru toate problemele economice.

Ministrul Muncii, la TVR: Sprijinul pentru revenirea în activitate ar putea fi de 35%-45% din valoarea brută a costului salarial

Ministrul Muncii a anunţat că statul pregăteşte un pachet de măsuri pentru angajatori, inclusiv plata unei părţi din salariul angajaţilor care vor reveni la lucru după şomaj. Guvernul urmează să ia decizia finală, cât timp va fi acordat acest ajutor şi ce valoarea poate avea. Violeta Alexandru a făcut declaraţiile în exclusivitate la TVR, în emisiunea România 9.

Măsuri pentru relansarea economică. Investițiile publice și private vor avea prioritate, Guvernul pregătește programe de garantare a creditelor pentru companii și un fond de investiții

Situația economiei nu este roz, dar nici așa de rea cum ne-am fi așteptat. Așa arată tabloul de la care pleacă guvernul în stabilirea măsurilor de relansare economică. Printre acestea, credite garantate de stat, dar și susținerea unei părți din salariul angajaților, în anumite condiții. Analiștii și mediul de afaceri consideră că măsurile de relansare a economiei sunt absolut necesare, dar preferă să mai aștepte pentru a se pronunța pe rapiditatea cu care economia își va reveni.

Ludovic Orban: Față de previziunile unor analiști privind căderea economică, lucrurile stau mai bine. Ne gândim să construim un fond de investiții

Premierul Ludovic Orban a anunțat luni seara, într-un bilanț al activității guvernului la șase luni de activitate, că una dintre măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru repornirea economiei prevede înființarea unui fond de investiții. Alte măsuri vizează garantarea creditelor pentru companiile mari sau sprijinirea companiilor să se relocheze în România.

Executivul a decis să deruleze o campanie de informare despre regulile ce trebuie respectate după 15 mai. Bani pentru sprijinirea mass-media

Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă prin care se alocă 200.000.000 lei pentru derularea, pe o perioadă de 4 luni, prin intermediul mass-media, a unei campanii de informare a cetăţenilor cu privire la regulile ce trebuie respectate pe perioada stării de urgenţă şi după 15 mai, a anunţat şefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Ultima Oră

Cele mai citite