masuri cehia coronavirus
Republica Cehă a cerut vineri Germaniei, Elveţiei şi Poloniei să preia zeci de pacienţi COVID-19, întrucât în spitalele sale situaţia a ajuns într-un punct critic, relatează agenția Reuters. "Numărul mare al noilor pacienţi infectaţi a sporit presiunea asupra sistemului sanitar, iar numărul pacienţilor care necesită spitalizare creşte", a transmis Ministerul ceh al Sănătăţii.
Cehii care intră în carantină vor primi un bonus de 14 euro pe zi. Obiectivul: motivarea oamenilor să rămână în izolare şi să raporteze medicului contactele lor
Cehia a decis să introducă un bonus de carantină, în cadrul măsurilor destinate combaterii pandemiei de coronavirus, transmite DPA. Persoanele care sunt în carantină din cauza COVID-19 vor primi un bonus de până la 370 de coroane (14 euro) pe zi, conform unui act normativ semnat vineri de preşedintele Cehiei, Milos Zeman.
Cehia redeschide școlile pentru cei mai mici elevi
Cehia redeschide parțial școlile primare, după ce numărul infectărilor noi a scăzut cu peste 3000 față de zilele trecute, la 9000 de cazuri zilnic.
Criză în spitalele din Cehia. Armata ridică la Praga un spital de campanie uriaș
Deficit de paturi de spital și de cadre medicale în Cehia. Afacerile cu paturi și echipamente de respirat au explodat pur și simplu. Între timp, armata ridică la Praga un uriaș spital de campanie.

