marea neagră
România a început extracția gazelor din Marea Neagră. În satul Vadu, unde a fost construită stația de tratare, sistemul național a preluat primii metri cubi. Premierul Nicolae Ciucă a indicat că România îşi va asigura astfel 90% din consumul de gaze din producţie internă.
Începe producţia de gaze naturale din Marea Neagră. Nicolae Ciucă: ”România face, astfel, un pas decisiv pentru garantarea securității energetice”
Primele gaze din Marea Neagră ies la suprafață. Astăzi are loc la Vadu, în județul Constanța, ceremonia de începere a producţiei de gaze naturale în cadrul Proiectului MGD, operaționalizat de compania Black Sea Oil & Gas.
Inundații în nordul Turciei: Sute de oameni evacuați
A plouat torențial în Turcia, în zona de coastă a Mării Negre, iar șase provincii sunt complet inundate. Un pod s-a prăbușit și a fost luat de șuvoaiele de apă revărsată. Climatologii turci declară că inundaţiile sunt și rezultatul creşterii temperaturii Mării Negre, care a cauzat precipitaţii mai abundente în anumite zone, inclusiv în provinciile dens populate. Sute de oameni au fost evacuați, întrucât există riscul că locuințele lor să fie luate de ape.
Cel puţin trei mii de delfini au murit în Marea Neagră din cauza războiului (biolog ucrainean)
Cel puţin trei mii de delfini au murit în Marea Neagră din cauza războiului din Ucraina, a declarat vineri un biolog ucrainean citat de agenţia EFE.
Imagini spectaculoase: O tornadă s-a format în apropiere de o plajă din Soci, la Marea Neagră
Imagini spectaculoase filmate pe o plajă din oraşul rusesc Soci, de la Marea Neagră.
Kyiv Post: România merită o recunoaștere mai mare pentru sprijinul oferit Ucrainei
Una dintre țările al căror ajutor important merită o recunoaștere mai mare este România, care sprijină și ajută ucrainenii în toate felurile posibile încă din primele zile de război, scrie ziarul Kyiv Post, adăugând că țara noastră se numără printre principalele țări de tranzit pentru livrarea de armament și echipamente Ucrainei.
Discuţii ruso-turce pentru a scoate grâul din Ucraina prin Marea Neagră
O delegaţie a Ministerului Apărării al Turciei s-a deplasat miercuri la Moscova pentru noi discuţii menite să permită exportarea prin Marea Neagră a cerealelor blocate în Ucraina din cauza ofensivei militare ruse, informează Agerpres, care citează AFP şi Reuters.
Exportul de cereale ucrainene: "Reuniune în 4" săptămâna viitoare, în Turcia
O delegaţie militară turcă se va deplasa în această săptămână în Rusia, pentru a discuta detaliile unui posibil coridor maritim sigur în Marea Neagră pentru exportul de cereale ucrainene, au afirmat surse din cadrul preşedinţiei turce, transmite Reuters. Agenţia rusă TASS a confirmat planurile de discuţii, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Pe de altă parte, AFP a relatat că "o reuniune în patru" cu reprezentanţi ai ONU, Rusiei şi Ucrainei va avea loc săptămâna viitoare în Turcia, în vederea organizării transportului de cereale pe Marea Neagră.
INVESTIGAȚIE | Rețeaua secretă de companii rusești care „camuflează” palatele, vilele și iahturile lui Putin
Palate, iahturi și podgorii care ar fi fost oferite lui Vladimir Putin de prieteni și oligarhi pot fi acum asociate cu o rețea neoficială care gestionează proprietăți în valoare de peste 4,5 miliarde de dolari.

