Președintele PSD Marcel Ciolacu exclude amânarea rocadei premierilor pentru la toamnă, variantă care le-ar fi convenit liberalilor, potrivit unor surse guvernamentale

Rocada premierilor Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu rămâne sub semnul întrebării. Surse politice din coaliție sugerează că ar putea fi amânat momentul până la toamnă. Însă lideruL PSD, Marcel Ciolacu, exclude acest scenariu. El cere partenerilor de coaliţie să dea dovadă de responsabilitate. La rândul lor, liberalii se așteaptă la decizii mature din partea PSD. Și unii și alții invocă nevoia de stabilitate a României într-un context internațional extrem de tensionat.

Contre între președintele Klaus Iohannis și liderul PSD Marcel Ciolacu, pe tema viitorului premier

Președintele Klaus Iohannis pune paie pe focul existent între partidele din coaliție. Cu rotativa premierului preconizată pentru finele lunii mai, șeful statului a evitat să spună dacă-l va numi pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, în această calitate. Conducerea social-democrată a avertizat că de decizia viitoare de la Cotroceni depinde soarta coaliției de guvernare. În schimb, Iohannis a fost mai tranşant faţă de soarta ministrului de Interne, Lucian Bode. Acuzat de plagiat, acesta nu se lasă însă dus din funcție, invocând nevoia de protejare a imaginii propriului partid.

Marcel Ciolacu: Facem un program de guvernare cu care mergem în coaliţie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că social-democraţii lucrează la un nou program de guvernare care va fi supus aprobării în coaliţie, menţionând că PSD nu va veni cu noi taxe, ci doreşte un mediu de afaceri egal pentru toată lumea.

Liderii Coaliției pregătesc strategia pentru rocada premierilor din luna mai. Negocierile pentru ministere par mai dificile decât se arată în declarații

Partenerii din coaliția de la guvernare își fac separat planuri pentru noua sesiune parlamentară și pentru rocada din executiv programată în luna mai. Protocolul semnat de cele două partide va fi respectat și liderii sunt de acord că va urma o evaluare a miniștrilor. Dar dincolo de declarații, sunt semne că negocierile pentru ministere ar putea fi mai dificile decât se așteptau cele două partide.

Marcel Ciolacu: E normal să avem niște discuții de evaluare a unor miniștri. Mai sunt trei luni până la rotativă, avem timp. Nu cred că e prioritatea românilor, poate e a noastră, a partidelor

Social-democraţii își pregătesc strategia pentru noua sesiune parlamentară şi fac planul pentru preluarea guvernării în primăvară. Conducerea partidului s-a întrunit la Sinaia, unde s-a organizat atât Consiliul Național Politic al PSD, cât şi ședința grupurilor parlamentare. Președintele partidului, Marcel Ciolacu, a vorbit la final despre evaluări de miniștri, înainte de rotativa guvernamentală.

Ultima Oră

Cele mai citite