majorare polite rca
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a declarat joi, referindu-se la creşterea poliţelor RCA, că piaţa este liberă, dar că în cazul în care se va stabili că au existat 'înţelegeri în spatele uşilor închise', autorităţile vor face investigaţiile necesare.

