Reuniunea Liderilor de la Munchen, în România. Aurescu: Bucureşti este, timp de 3 zile, capitala diplomaţiei europene şi euroatlantice. Președintele Conferinței: România este un punct strategic și un partener de încredere

Organizarea reuniunii miniştrilor de externe ai NATO în Bucureşti este o dovadă clară de încredere acordată ţării noastre, care a demonstrat, la rândul său, că joacă un rol important în regiune, cu războiul la graniţele sale. Este mesajul transmis de ministrul român de externe la conferinţa liderilor de la München care a început la București. Este pentru prima oară în istoria acestui format când evenimentul are loc în Europa de Sud-Est.

București, centrul de decizie al diplomației europene și euroatlantice. A început Reuniunea Liderilor de la Munchen. Miniștrii Afacerilor Externe din statele membre NATO, în Capitala României. Informațiile esențiale, la TVR

Astăzi și mâine se desfășoară în Capitala României Reuniunea Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting - MLM). Ministerul Afacerilor Externe este co-organizator al acestui eveniment prestigios, care constituie formatul restrâns al Conferinţei de Securitate de la Munchen (Munich Security Conference - MSC). Mâine începe reuniunea șefilor diplomațiilor din statele membre NATO. TVR oglindește evenimentele săptămânii în calitate de partener oficial.

Ministrul Bogdan Aurescu: Agresiunea ilegală a Federației Ruse, stat membru al Consiliului de Securitate al ONU, împotriva Ucrainei, reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor și normelor de drept internațional

Agresiunea ilegală a Federaţiei Ruse, stat membru al Consiliului de Securitate al ONU, împotriva Ucrainei, reprezintă o încălcare flagrantă a principiilor şi normelor de drept internaţional, consacrate, în special, prin prevederile Cartei ONU, generând cea mai gravă criză de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, a subliniat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, într-un mesaj transmis la 77 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei ONU, transmite MAE într-un comunicat.

MAE regretă decizia Preşedinţiei gaboneze a Consiliului de Securitate al ONU de a nu permite României să ia cuvântul la reuniunea pe tema aspectelor umanitare din Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe regretă decizia Preşedinţiei gaboneze a Consiliului de Securitate al ONU de a nu permite reprezentanţilor României şi Lituaniei să ia cuvântul în cadrul reuniunii din data de 21 octombrie, pe tema aspectelor umanitare din Ucraina, transmite Ministerul Afacerilor Externe într-o precizare de presă.

MAE salută adoptarea rezoluției ONU care condamnă anexarea ilegală de către Rusia a unor regiuni ucrainene. S-a înregistrat cel mai mare număr de voturi de până acum pe tema războiului din Ucraina. Moscova, tot mai izolată

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, salută adoptarea de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, reunită în sesiune extraordinară de urgenţă, a rezoluţiei de condamnare a anexării ilegale de către Rusia a unor teritorii ucrainene.

MAE reamintește: Cetățenii români să evite călătoriile neesențiale în Federația Rusă. Cei care se află temporar acolo să ia în considerare părăsirea teritoriului cât mai curând

MAE reamintește și reiterează cu insistență recomandările adresate cetățenilor români încă din luna februarie a.c. (http://www.mae.ro/node/57915) de a evita călătoriile neesențiale în Federația Rusă, iar celor care se află temporar în această țară să ia în considerare părăsirea teritoriului Federației Ruse cât mai curând.

MAE: România reiterează condamnarea, în termenii cei mai fermi, a aşa-ziselor ''referendumuri'' din Ucraina

România reiterează condamnarea, în termenii "cei mai fermi", a aşa-ziselor "referendumuri" desfăşurate în perioada 23 - 27 septembrie în regiunile ocupate ilegal de trupele ruse în Ucraina, cu implicarea şi sprijinul nemijlocite ale forţelor de ocupaţie ruse, ale căror rezultate finale au fost anunţate miercuri, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.

Ultima Oră

Cele mai citite