Duminică 8 iunie 2025 | București 19˚C / Senin

Joe Biden anunță un nou ajutor militar pentru Ucraina

Preşedintele american, Joe Biden, a anunţat astăzi un nou pachet de ajutor militar destinat Ucrainei, ce cuprinde în special piese de artilerie şi obuze, precum şi rachete anti-navă, în valoare totală de circa un miliard de dolari, relatează AFP şi CNN.

China, acuzată că are o politică agresivă față de vecini

China are o atitudine tot mai agresivă faţă de vecinii săi, este de părere sercretarul american al Apărării. Regimul comunist de la Beijing a anunţat că orice tentativă a Statelor Unite de a susţine independenţa Taiwanului va duce la declanşarea unui război. China consideră Taiwanul parte a teritoriului său, în timp ce Statele Unite apără acestă republică faţă de ameninţările Beijingului. Tensiunile acumulate în regiunile vecine Chinei au determinat şI Australia să reia acordul militar pentru livrarea a 12 submarine din Franţa.

Război în Ucraina |Severodonețk rezistă în fața ofensivei inamice.

Este a 90-a zi de război în Ucraina. Războiul intră în a patra lună și nu există semne că s-ar termina în curând. Sunt numeroase victime de ambele părţi, iar distrugerile sunt dezastruoase. Preşedintele Zelenski a declarat că toate deciziile din Rusia depind de liderul de la Kremlin. Armata rusa a lansat o ofensivă generală în Donbas pentru a încercui trupele ucrainene din Sieverodoneţk și Luhansk. De mersul acestei bătălii depinde succesul sau eșecul principalei campanii a Rusiei în estul Ucrainei. Atacurile sunt deosebit de intense și se bazează în special pe artilerie. 82% dintre ucraineni cred că Ucraina nu ar trebui să renunțe la teritoriu pentru pace, arată rezultatele unui sondaj realizat de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev. Aproximativ 200 de cadavre au fost găsite sub dărâmăturile unei clădiri rezidențiale din Mariupol.

Ultima Oră

Cele mai citite