legea bugetului de stat
Nemulțumiți de alocările din proiectul de buget, primarii câtorva din marile municipii au mers la Palatul Victoria ca să ceară bani pentru proiectele locale. Negocierile purtate marți cu ministrul Finanțelor și cu Darius Vâlcov, consilierul premierului, au durat două ore, dar la final, edilii au plecat tot nemulțumiți. Așa că miercuri discută direct cu prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Bugetul pentru 2019, aproape gata. Cifrele care stau la baza construcției bugetare, potrivit surselor guvernamentale
Bugetul pe 2019 intră în linie dreaptă. Potrivit legii, trebuia finalizat încă din noiembrie, anul trecut, dar va intra în dezbatere publică abia luni, iar Guvernul urmeaza să-l adopte săptămâna viitoare. Liderii coaliţiei, care au pus la punct ultimele detalii, estimează o creştere economică de peste 5%, susţin surse guvernamentale. Analiştii consideră însă optimiste cifrele pe baza cărora a fost construit bugetul.
Fondul de rezervă al guvernului pe 2018 este deja golit
Din 83 de milioane de lei prevăzute prin proiectul de buget, parlamentarii din comisiile de Buget au alocat deja 60 de milioane cultelor.
Bugetul de stat 2018, dezbătut în comisiile parlamentare. Mii de amendamente depuse de PMP, PNL și USR
Guvernul a adoptat în şedinţa de săptămâna trecută proiectul de buget pe 2018, în care sănătatea, educaţia şi investiţiile sunt anunţate ca domenii prioritare. Parlamentarii au avut termen până luni, la ora 09.00, să depună amendamente. Votul final este programat într-o şedinţă comună a legislativului, joia viitoare.

