Bugetul țării pentru anul viitor va fi adoptat cel mai probabil prin angajarea răspunderii guvernului. Ar fi prima dată când s-ar recurge la această procedură pentru un astfel de proiect. Liberalii îl vor adoptat până pe 31 decembrie, dar nu au garanția că va fi votat prin procedură normală și nici timp suficient nu ar fi. O decizie va fi luată marți.
2020 vine cu o serie de constrângeri bugetare din cauza cărora vor fi îngheţate unele drepturi ale angajaților de la stat şi va fi interzis cumulul pensiei cu salariul. Prin proiectul legii plafoanelor bugetare pentru care și-a angajat răspunderea în Parlament, Guvernul stabilește cât va cheltui anul viitor si cât se poate îndatora. Miercuri, una dintre cele mai mari agenții de rating a înrăutățit perspectiva asupra țării noastre din cauza stării în care se află bugetul.
Președintele Klaus Iohannis a confirmat luni după-amiază că întrevederea pe care a avut-o cu premierul Ludovic Orban și cu ministrul de Finanțe Florin Cîțu la Palatul Cotroceni a avut ca obiect pregătirea legii bugetului pentru anul 2020.
Bugetul de stat si cel al asigurărilor sociale pentru anul 2020 ar putea fi adoptate în această sesiune parlamentară. Șeful guvernului negociază cu liderii partidelor parlamentare o majoritate pentru adoptarea bugetului. Premierul Ludovic Orban nu exclude și varianta asumării răspunderii pentru bugetul de stat.
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, vineri, Legea bugetului de stat pentru 2019. Președintele a declarat că și-ar fi dorit să promulge un buget bun pentru România și pentru români, dar nu a fost să fie. Iohannis a lansat un atac dur la adresa PSD, despre care spune că este o gaură neagră pentru economia României și pentru bunăstarea românilor.
"După ce a întârziat inadmisibil de mult, guvernul PSD-ist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe realitățile României", a subliniat președintele Klaus Iohannis, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni. Șeful statului a decis să promulge legea bugetului asigurărilor sociale de stat. "Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenței și indiferenței PSD-ului", a declarat Klaus Iohannis.
Bugetul va fi adoptat săptămâna viitoare, fără modificări, spune liderul PSD, Liviu Dragnea. Opoziția, în schimb, și-ar dori o reexaminare reală a bugetului și intenționează să depună amendamente. Klaus Iohannis a retrimis, zilele trecute, bugetul la Parlament, după ce CCR i-a respins sesizarea.
Consilierul prezidenţial pe probleme economice a avertizat că veniturile sunt supraevaluate şi nu există bani suficienţi pentru pensii. Asta după ce Klaus Iohannis a retrimis legea în Parlament. 'O vom reexamina, dar nu vom schimba nimic', spun social-democraţii.