lege
Premierul Viorica Dăncilă a declarat vineri că preşedintele Klaus Iohannis nu are atribuţia de a prelungi mandatul şefului Statului Major al Apărării, ea precizând că decretul anunţat de şeful statului nu respectă condiţiile de legalitate şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională.
Bullying-ul, interzis prin lege. Sprijin psihologic pentru victime şi agresori şi formare pentru dascăli
Şcoala e un câmp de luptă pentru copiii care suportă, zi de zi, un tir de umilinţe, îmbrânceli şi lovituri din partea colegilor. De anul viitor însă, şcolile vor fi obligate să-i apere mai mult pe cei care ajung victime ale bullying-ului. Va trebui să-i ajute şi pe agresori să se schimbe. Legea care interzice violenţa psihologică şi fizică în instituţiile de învăţământ e la promulgare.
Evazioniștii ar putea scăpa de urmărirea penală și chiar de închisoare, dacă vor achita integral prejudiciul
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Conform acestuia, dacă un inculpat achită până la primul termen de judecată prejudiciul integral, plus 20%, la care se adaugă dobânzi și penalități, scapă de urmărirea penală.
Senatorii discută legea dării în plată în cazul locuințelor cumpărate prin programul "Prima Casa"
Actul normativ privind darea în plată în cazul locuințelor cumpărate prin programul "Prima Casa" este în dezbaterea comisiei de buget. Peste 20 de mii de persoane au luat credite prin intermediul acestui program. Ce se întâmplă cu acest proiect de lege ne spune în direct prin telefon Ema Stoica, în materialul video.
Comisiile din Senat dezbat dacă programul "Prima casă" ar putea beneficia de legea dării în plată
Locuințele cumpărate prin programul "Prima casă" ar putea beneficia de legea dării în plată. Concret, senatorul Daniel Zamfir propune ca și acestea să poată fi date băncilor pentru a stinge creditele ce nu mai pot fi plătite. Ce alte modificări sunt propuse, dar și ce critici aduce sistemul bancar ne spune Andreea Dumitrescu.
CCR amână pentru 23 octombrie discuția pe legea care prevede că radarele pot fi puse doar pe mașini de poliție inscripționate
Curtea Constituţională a României a amânat, miercuri, pentru 23 octombrie, discutarea sesizării preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru modificarea ordonanţei de urgenţă privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate.
Senatul a adoptat proiectul de lege pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu amendamente admise.
Legea offshore, aviz favorabil în Comisia economică și în Comisia pentru energie din Senat
Legea off shore prin care se va permite exploatarea resurselor petroliere din Marea Neagră este la un pas de promulgare. Senatorii au votat proiectul cu câteva modificări dar care nu au legătură cu obiecțiile președintelui, pentru care a și cerut reexaminarea. Are detalii Marius Vulpe.
Viorica Dăncilă: Noua lege a pensiilor va fi prezentată sindicatelor și patronatelor
Noua lege a pensiilor va fi prezentată sindicatelor şi patronatelor la Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social care se va desfăşura joi după-amiază la Palatul Victoria.

