O semnătură în minus şi cei dragi află cu greu ce s-a întâmplat dacă cineva a murit într-un spital din România. Aparţinătorii unui bolnav care a decedat şi care nu a apucat sau nu a putut să semneze un acord prin care să aibă acces la datele medicale ajung în instanţă pentru a face rost de acele date. O propunere de modificare a legii drepturilor pacienţilor ar putea face ca anumite rude să aibă acces la informaţiile medicale.