Președintele Klaus Iohannis a precizat marți seară, într-o discuție jurnaliștii prezenți la New York, la Adunarea Generală a ONU, că este de acord cu vaccinarea obligatorie a personalului din domenii esențiale.
Preşedintele României și ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă la a 76-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se desfăşoară la New York.
Preşedintele Klaus Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la cea de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se desfăşoară la New York, în Statele Unite ale Americii, transmite Agerpres. Alături de şeful statului este prezent ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că, în ciuda pandemiei, firmele s-au pregătit şi s-au adaptat corespunzător pentru continuarea activităţilor economice în siguranţă. El a încurajat guvernul şi mediul de afaceri să menţină un dialog permanent, "mai constructiv şi mai orientat spre rezultate".
Preşedintele Klaus Iohannis poate să rezolve criza politică astăzi, având toate instrumentele la dispoziţie în acest sens şi obligaţia constituţională să se implice, a declarat, miercuri, liderul PNL, Ludovic Orban.
Cu o coaliţie în pragul destrămării și un Guvern amenințat cu demiterea, în PNL se deschide încă un front. Ludovic Orban l-a făcut direct responsabil pe președintele țării de criza în care se află partidul liberal, în prag de congres. Și urmează o săptămână în care se va încerca din nou dezbaterea și votarea moțiunii, cu implicații directe pentru șansele celor doi contracandidați la șefia PNL.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat sâmbătă solidar cu poporul american, la 20 de ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, reafirmându-şi hotărârea de a combate terorismul. La rândul său, premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de solidaritate cu poporul american, la 20 de ani de la tragedia care a schimbat lumea.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că România are o dezvoltare economică semnificativă, context în care a afirmat că românii aflaţi în Elveţia şi-ar găsi un loc de muncă bine plătit şi foarte bun în ţara noastră.
Premierul Florin Cîţu a declarat miercuri că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis demisiile miniştrilor USR PLUS, deoarece a vrut să îi "scoată din ridicol" pe reprezentanţii acestei formaţiuni, care riscau să se confrunte cu o moţiune depusă de propriul partid. Într-o conferinţă de presă, premierul a apreciat că mai există "cale de discuţie" cu cei de la USR PLUS, în cazul în care aceştia îşi retrag semnăturile de pe moţiunea de cenzură