Josep Borrell
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, spaniolul Josep Borrell, a apreciat că invadarea Ucrainei de către Rusia lasă în urmă "crime de război de proporţii istorice, comparabile doar cu cele din al Doilea Război Mondial".
Ce ar vrea Kremlinul pentru prelungirea acordurilor privind transportul grânelor ucrainene pe Marea Neagră. Putin se arată de neînduplecat, Erdogan crede că îl poate convinge. Înfometarea oamenilor, o armă pentru Moscova, acuză UE
Rusia se retrage din acordul pentru cereale până când condițiile sale vor fi îndeplinite. Luni, acordurile privind transportul grânelor ucrainene prin Marea Neagră ar fi trebuit să fie prelungite, dar Kremlinul a hotărât altceva. Președintele Turciei, Recep Erdogan, crede că, în ciuda declarațiilor făcute de autoritățile de la Moscova, Vladimir Putin dorește continuarea înțelegerii.
China anulează vizita la Beijing a șefului diplomației europene. Protest al UE după ce China a restricționat exporturile de metale esențiale semiconductorilor
China a anulat o vizită pe care urma să o efectueze în această ţară, săptămâna viitoare, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunţat astăzi o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene. Pe de altă parte, Comisia Europeană şi-a manifestat preocuparea faţă de decizia Chinei de a impune restricţii asupra exporturilor sale de galiu şi germaniu, două metale rare, utilizate pentru fabricarea de semiconductori şi de alte echipamente electronice, relatează Reuters.
Uniunea Europeană vrea să aibă o listă neagră care să sancţioneze corupţia de oriunde în lume. Josep Borrell, şeful diplomaţiei europene: UE nu este deschisă celor care se dedau la corupţie, indiferent unde se produce ea
Comisia Europeană a prezentat miercuri propunerile sale pentru armonizarea dispoziţiilor penale anticorupţie în Uniunea Europeană, dar şi pentru a adăuga pe ''lista neagră'' cu sancţiuni europene autorii actelor de corupţie comise oriunde în lume, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Uniunea Europeană a adoptat un nou cadru de măsuri restrictive împotriva celor care atentează la stabilitatea Republicii Moldova
Consiliul European a adoptat vineri, la solicitarea autorităţilor din Republica Moldova, un nou cadru de măsuri restrictive care va permite Uniunii Europene să impună sancţiuni împotriva persoanelor responsabile pentru sprijinirea sau implementarea acţiunilor care subminează sau ameninţă suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova, precum şi democraţia, statul de drept, stabilitatea sau securitatea ţării.
Josep Borrell: UE nu poate avea încredere în China, dacă nu caută să contribuie la pacea în Ucraina
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a declarat că ar fi dificil pentru Europa să aibă încredere în China dacă aceasta nu încearcă să găsească o soluţie politică la criza ucraineană, relatează Reuters.
Manifestaţie la Belgrad față de planul european de normalizare a relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo. "Trăiască Putin!" a scandat mulțimea
Mii de persoane au manifestat vineri seară la Belgrad, la apelul unor partide şi mişcări naţionaliste, împotriva unui plan european care vizează normalizarea relaţiilor dintre Serbia şi Kosovo, în ajunul unor noi discuţii bilaterale la vârf sub egida Uniunii Europene, notează AFP.
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz: China a declarat că nu va livra arme Rusiei
Beijingul a declarat că nu va furniza arme Moscovei pentru a o ajuta în războiul împotriva Ucrainei, a subliniat, duminică, Olaf Scholz, lăsând să se înțeleagă că Berlinul a primit astfel de asigurări în cadrul relației bilaterale cu China, transmite POLITICO. La o conferință de presă cu cancelarul german, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat la rândul ei că UE nu a primit nicio dovadă până acum că Beijingul ar lua în considerare să furnizeze armament letal Moscovei.
Şeful diplomaţiei UE consideră că se observă "o mică ameliorare" în plan diplomatic cu Rusia
Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a apreciat vineri că se observă "o mică ameliorare" în plan diplomatic cu Rusia pe perioada reuniunii G20 din India, în pofida divizărilor legate de Ucraina, relatează AFP.

