Muntele Olimp, înscris în Parimoniul Mondial UNESCO

Muntele Olimp / Profimedia Images
26 iulie 2026, 15:22 (actualizat 26 iulie 2026, 15:25)

Grecia a sărbătorit duminică înscrierea Muntelui Olimp, cel mai înalt munte din ţară, rezervaţie naturală protejată şi, conform mitologiei elene, ‘casa’ zeilor din Antichitate, în Patrimoniul Mondial al UNESCO, relatează AFP.

‘De astăzi (duminică), miticul Munte Olimp devine un munte pentru întreaga umanitate’, a scris prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că ‘înscrierea sitului pe Lista Patrimoniului Mondial este o realizare naţională importantă’.

Duminică, în timpul lucrărilor celei de-a 48-a sesiuni a Comitetului Patrimoniului Mondial al UNESCO – ce se desfăşoară între 19 şi 29 iulie la Busan, în Coreea de Sud – rezervaţia Muntelui Olimp, al cărui vârf este situat la o altitudine de 2.914 metri deasupra nivelului mării, a fost înscrisă în unanimitate pe lista siturilor naturale şi culturale ale Patrimoniului Mondial.

Muntele Olimp este una dintre cele mai bogate zone de biodiversitate din Europa, găzduind peste 2.000 de specii de plante, inclusiv zeci care nu se găsesc nicăieri altundeva, precum şi o faună rară, potrivit experţilor.

 Mulţi turişti vizitează acest ‘centru al mitologiei greceşti unde Homer i-a evocat pe cei doisprezece zei greci şi palatele lor de pe Muntele Olimp’, subliniază UNESCO.

Pe lângă Muntele Olimp, Fortăreţele Regale din Languedoc şi Plajele Debarcării din Ziua Z din Normandia, în Franţa, precum şi savanele Boma-Badingilo din Sudan au fost înscrise duminică în Patrimoniul Mondial al UNESCO.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite