Meseria lor este riscul. Experţii IGSU în dezastre urbane sunt recunoscuţi internaţional

Pentru ei, frica nu este o opţiune. Sunt antrenaţi să îşi facă meseria în condiţii extreme de stres, pentru că nu inamicul lor nu se vede şi nu se aude. Vorbim despre echipa de anihilare a ameninţărilor chimice, nucleare şi radiologice. Sunt atât de buni, încât Organizaţia Naţiunilor Unite i-a pus pe lista scurtă de ajutor în caz de necesitate. Ca să ajungă aici a fost nevoie însă de ani de zile de pregătire.

Controale şi amenzi în cluburile şi în discotecile din Sectorul 2 al Capitalei

Pompierii au făcut peste o sută de controale în cluburile şi în discotecile din Bucureşti azi-noapte. Acţiunea a avut loc în locurile de distracţie din Sectorul 2 al Capitalei. Au dat 70 de amenzi pentru deficienţe care cresc riscul de incendiu. Bilanţul celor două nopţi de control, pornit după incendiul din Bamboo, este îngrijorător: mai bine de trei sferturi dintre cluburi pun în pericol viaţa clienţilor.

Anchetă la clubul Bamboo: Sunt luate în calcul toate ipotezele. Nu există indicii privind o mână criminală. Angajaţi ai clubului, audiaţi

Anchetatorii continuă duminică audierile în cazul incendiului de la clubul Bamboo. Până acum au dat declaraţii la Poliţia Capitalei peste 40 de persoane. Criminaliştii s-au întors dimineaţă la locul incendiului. "Nu există niciun indiciu cu referire la o mână criminală, aşa cum s-a vehiculat", au subliniat anchetatorii. StirileTVR.ro vă prezintă principalele repere ale anchetei în desfăşurare.

Bamboo, un club controversat. Cauzele unui incendiu de acum 12 ani, neelucidate. Mărturii despre încălcarea legii anti-fumat

Bamboo era un nume de referinţă pentru amatorii de petreceri de fiţe. În Capitală a fost printre primele cluburi care copiau modelul occidental. Era frecventat de vedete, dar şi de patroni sau fii de familii renumite pentru viaţa mondenă. Bamboo a fost de mai multe ori centrul unor poveşti controversate: de la incendiul care a mistuit clubul acum 12 ani, până la protestul deschis faţă de interdicţia fumatului în cluburi.

Ultima Oră

Cele mai citite