înzestrarea armatei
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a discutat cu oficiali francezi, inclusiv la sediul Airbus, despre posibila achiziție de elicoptere de către țara noastră de la compania franceză. "Este o ofertă interesantă, dar modul în care se va desfășura acest parteneriat va fi discutat acasă", a declarat ministrul Apărării pentru Știrile TVR. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al companiei a declarat că nu s-au luat decizii ferme în acest stadiu al negocierilor.
EXCLUSIV Înzestrarea armatei și situația de la Marea Neagră, discutate de ministrul Mihai Fifor cu omologul său american, James Mattis
Situaţia de securitate la Marea Neagră şi elemente legate de programele de înzestrare a armatei sunt principalele teme discutate de ministrul român al Apărării cu omologul său american, James Mattis. România a solicitat sprijin din partea Statelor Unite pentru un nou proiect pe care vrea să-l deruleze în cadrul NATO. Loara Ştefănescu a încercat să afle, de la ministrul Apărării, Mihai Fifor, care s-a aflat la Munchen, detalii despre noile iniţiative de securitate ale Bucureştiului.
Ministerul Apărării va cumpăra două tipuri de transportoare blindate - Piranha 5 și Agilis
Armata Română va avea până la sfârşitul anului primele 5 transportoare blindate Piranha de la General Dynamics. Anunţul a fost făcut de ministrul Apărării. Şi mai surprinzător este însă faptul că Mihai Fifor a declarat că armata va cumpăra în viitor şi un alt tip transportor. Acesta va fi produs la Moreni, în colaborare cu producătorul german Rheinmetall.
Pentagon: România cumpără armament american în valoare de 1,25 miliarde de dolari
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unor sisteme mobile de artilerie cu rachete în valoare de 1,25 de miliarde de dolari, a anunțat Defense Security Cooperation Agency (DSCA), citată de Reuters și preluată de Agerpres.
EXCLUSIV Ministrul Apărării: Vom înzestra Armata cu ce e necesar la nivelul tehnic cel mai bun din piață. Producție și în România
"Ne interesează în primul rând să cumpărăm din industria națională de apărare cât mai multe lucruri sau industria națională de apărare să fie un partener pentru cei care livrează elemente care țin de înzestrarea Armatei. (...) Vom înzestra Armata României cu ceea ce este necesar la nivelul tehnic cel mai bun care există astăzi pe piață", a subliniat ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, în EXCLUSIVITATE pentru Televiziunea Română. Se caută de asemenea soluții pentru ca anumite componente ale sistemelor Patriot să fie produse în România, după modelul anunțat deja de executiv pentru elicopterele de atac marca "Bell Helicopter". Un interviu despre deciziile majore pentru înzestrarea Armatei realizat de Claudiu Lucaci.
Scrisoare de intenție semnată la guvern pentru achiziționarea de elicoptere de atac de la Bell Helicopter. Producție în România
Șeful executivului, ministrul Apărării Naţionale, şeful Statului Major General şi şeful Statului Major al Forţelor Aeriene au avut astăzi discuţii cu reprezentanţii companiei Bell Helicopter, informează guvernul. După convorbiri, Adrian Ţuţuianu a semnat scrisoarea de intenţie de preţ şi disponibilitate privind achiziţionarea de elicoptere de atac. Documentul urmează să fie adresat guvernului SUA.
Planul de Înzestrare a Armatei pentru perioada 2017-2026, aprobat în ședința CSAT
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat, marți, Planul de Înzestrare a Armatei pentru perioada 2017-2026. În cadrul ședinței de astăzi a fost aprobată, la propunerea președintelui Klaus Iohannis, și numirea lui Ionel-Sorinel Vasilca în funcția de director al STS.
Iohannis despre 2% pentru Apărare:Suntem foarte târziu în anul fiscal.MApn să ia măsuri pentru a se încadra în cheltuirea cu folos a sumelor
"Recunosc că suntem deja foarte târziu în anul fiscal și ar trebui ca Ministerul Apărării să ia toate măsurile pentru a se încadra în cheltuirea cu folos, nu oricum, a acestor sume importante", a subliniat Klaus Iohannis răspunzând întrebărilor adresate de jurnaliști referitor la necheltuirea banilor alocați anul acesta pentru Apărare.
Parlamentul a aprobat 8 programe de înzestrare, cerute de armată
Parlamentul a aprobat programele de înzestrare cerute de Armată şi astfel MApN poate începe licitaţiile pentru mai multe sisteme de rachete, blindate şi corvete. Anul acesta, armata română a primit în sfârşit un buget de 2 la sută din PIB, aşa cum cere NATO.

